''Avem responsabilitatea de a da un guvern'' Italiei (...). Suntem o forţă politică ce reprezintă ţara întreagă, ceea ce nu pot spune despre alte formaţiuni, şi aceasta ne propulsează inevitabil la guvernarea ţării'', a declarat Di Maio, în vârstă de 31 de ani, în cadrul unei conferinţe de presă la Roma.
''Mişcarea 5 Stele'' şi-a triplat numărul de parlamentari, ceea ce noi am anunţat în timpul campaniei'', a adăugat Luigi Di Maio, care le-a mulţumit celor 11 milioane de alegători care au avut încredere în candidaţii mişcării.
''Există regiuni întregi unde am obţinut peste 50 %, zone în care am obţinut 75 % din voturi'', a afirmat el cu satisfacţie.
Luigi Di Maio a evocat, de asemenea, marile teme care vor trebui să constituie programul de lucru al viitoarei legislaturi: sărăcia, risipa, imigraţia, securitatea sau locurile de muncă.
''Avem ocazia istorică de a răspunde la aceste probleme, avem ocazia de a realiza lucrurile pe care le aşteptăm de 30 de ani'', a mai spus Di Maio.
Înfiinţată în 2009 ca urmare a respingerii vechii clase politice, M5S a obţinut circa 32 % din sufragii la alegerile legislative de duminică, devenind astfel primul partid al ţării. Coaliţia formată în principal din dreapta (Forza Italia) şi extrema-dreaptă (Liga Nordului) are circa 37% din voturi, din care Ligii Nordului îi revin 18%, în timp ce blocul de stânga a coborât la aproximativ 23%.
Luigi Di Maio, cel mai tânăr premier?
Intrat în mişcare în 2007, Luigi Di Maio a urcat repede scările până a ajuns în vârf, în mai puţin de zece ani. După un eşec în alegerile municipale din 2010, în oraşul său natal Campanie, el a devenit deputat şi vicepreşedinte al Adunării Parlamentare trei ani mai târziu, înainte de a se impune ca lider politic incontestabil în M5S, scrie AFP.
În septembrie, el a fost în mod firesc desemnat candidat în funcţia de premier, după un scrutin online al militanţilor, în urma căruia a obţinut 82% dintre voturi, un scor insolent pe care detractorii săi îl atribuie absenţei unei concurenţe reale.
''Di Maio a fost creat pentru a fi moderat, de încredere pentru mame'', notează jurnalistul Jacopo Iacoboni într-o carte despre tânărul lider, pe care îl defineşte ca ''o creaţie totală a Casaleggio Associati'', societatea pentru consiliere informatică ce gestionează site-ul de internet şi activitatea M5S.
Fiul unui fost lider al Mişcării Sociale italiene, partid neo-fascist astăzi dizolvat, Luigi Di Maio respinge termenul de populist, pe care îl consideră peiorativ pentru calificarea M5S, şi asigură că nu doreşte o Italie extremistă sau antieuropeană. Dotat cu un calm imperturbabil, potrivit colaboratorilor săi, tânărul candidat este de asemenea cel care a adus garanţia seriozităţii, ce a lipsit multă vreme mişcării. O imagine pe care s-a străduit să o consolideze în timpul campaniei electorale, când a efectuat câteva vizite în străinătate, întâlnindu-se cu studenţi ai Universităţii americane Harvard sau cu investitori în Londra.
Cu riscul de a irita aripa ortodoxă a mişcării, el şi-a temperat de asemenea discursul cu privire la ieşirea din zona euro, care nu mai este de actualitate, sau despre alianţele cu alte partide, care nu mai sunt în totalitate excluse. ''Dacă nu putem guverna singuri după cum dorim, vom lansa un apel public către forţele politice ce vor fi reprezentate în parlament'', a declarat el recent.
Pentru că sistemul electoral italian avantajează partidele ce au ştiut să formeze coaliţii şi prin urmare complică sarcina mişcării antisistem care şi-a construit o bună parte din popularitatea sa pe refuzul acestor acorduri.
Implicat de foarte tânăr în politică, Luigi Di Maio a început studii de drept, fără a le duce până la capăt. În ceea ce priveşte experienţele sale profesionale, acestea se limitează la o scurtă perioadă în care a fost administratorul unui site web, asistent de regizor şi stagiar.
Acest lucru îi face pe detractorii săi să afirme că este doar o marionetă a lui Beppe Grillo şi nu este pregătit intelectual pentru a conduce cea de-a treia economie a zonei euro. La toate aceste acuzaţii, Luigi di Maio răspunde: ''Cancelarul austriac are vârsta mea, preşedintele francez are 40 de ani. Este vremea tinerilor''.
