Agenda ascunsă a lui Tudorel Toader, dezvăluită de oamenii din sistem. "Cerem demiterea ministrului"

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu și-a respectat promisiunile cu privire la reformarea condițiilor de detenție din România, în ciuda declarațiilor și acțiunilor multiple întreprinse în ultima jumătate de an, inclusiv adoptarea unei "grațieri ascunse" care a dus la eliberarea a mii de persoane din penitenciare. Gardienii din penitenciare anunță începerea unor acțiuni de protest.



Luni 12 martie 2018, începând cu ora 12.00, peste 100 de lideri de sindicat din penitenciare vor merge la sediul Guvernului pentru a cere prim-ministrului Viorică Dăncilă soluționarea problemelor din penitenciare.

În august 2017, Guvernul a promis rezultate concrete. 6 luni mai târziu constatăm că acestea lipsesc cu desăvârșire, spun sindicaliștii din sistemul penitenciar.

"Având în vedere că ministrul Justiției, în mod evident după zeci de discuții sterile, nu are nici intenția și nici capacitatea de a rezolva problemele legate de plată celor peste 1 milion de ore suplimentare, a deficitului de personal și a condițiilor precare de lucru, vom cere prim-ministrului să se implice direct", spun gardienii din peniteciare.

Grațierea mascată a lui Toader, efect de bumerang! O treime dintre eliberaţi, înapoi după gratii

Aceștia spun că vor solicita demiterea ministrului Justiției "pentru incompetența și lipsă de viziune", venind cu precizarea că până la momentul întâlnirii cu prim-ministrul Viorică Dăncilă vor face public un Raport privind "dezastrul mandatului Tudorel Toader la Justiție".

În data de 12 martie 2018 la oră 12 alături de sindicaliștii din penitenciare afiliați Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor vor participa și polițiști și personal contractual din cadrul Federației Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual, având în vedere că problemele legate de condiții de lucru precare, lipsă dotărilor și discriminările salariale sunt comune.

"Considerăm, la acest moment, etapa discuțiilor cu ministrul Justiției parcursă. Tudorel Toader nu este un partener de dialog onest, iar în cazul în care aceste revendicări nu vor fi acceptate, vom demară un calendar de proteste în toate penitenciarele care va duce la blocarea activității acestora", mai spun angajații din penitenciare.

Aceștia cer plata celor peste 1 milion de ore suplimentare nerecuperate și reluarea concursurilor de ocupare a funcțiilor vacante din sistemul penitenciar, acestea fiind blocate din dispoziția ministrului Tudorel Toader, deși deficitul este de peste 40% conform datelor furnizate de Ministerul Justiției.

În data de 24 martie 2018 sindicaliști din penitenciare vor participa la mitingul de protest organizat de către polițiștii din toată țara în București.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?