Află pentru ce boli este decontată consultația la medicul specialist fără bilet de trimitere!

 

Reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate anunţă pacienţii că, pentru urgențele medico-chirurgicale, precum și pentru 59 de afecțiuni, se pot prezenta la medicul specialist, direct, fără a fi necesar biletul de trimitere.

Aceștia se referă la pacienții diagnosticați deja cu afecțiunile respective și care au nevoie de consultațiile la specialist pentru urmărirea afecțiunii. Consultația va fi decontată, cu condiția ca medicul specialist să fie în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Lista afecțiunilor (anexa 13 din normele tehnice de aplicare a Contractului cadru) care permit prezentarea directă la medicul de specialitate cuprinde:

1.Infarct miocardic şi Angină pectorală instabilă;
2.Malformaţii congenitale şi boli genetice;
3.Boala cronică de rinichi – faza predializă;
4.Insuficienţă cardiacă clasa III – IV NYHA;


5.Sindrom Felty, boala Still, sindrom Sjogren, artrită cronică juvenilă;
6.Colagenozemajore lupus eritematos sistemic, sclerodermie, poli/dermatomiozită, vasculite sistemice;
7.Aplazia medulară;
8.Anemii hemolitice endo şi exo-eritrocitare;
9.Trombocitemia hemoragică;
10.Histiocitozele;
11.Telangectazia hemoragică ereditară;
12.Purpura trombopenică idiopatică;
13.Trombocitopatii;
14.Purpura trombotică trombocitopenică;
15.Boala von Willebrand;
16.Coagulopatiile ereditare;
17.Boala Wilson;
18.Malaria;
19.Tuberculoza;
20.Boala Addison;
21.Diabet insipid;
22.Boli psihice (schizofrenie, tulburări schizotipale şi delirante, tulburări afective majore, tulburări psihotice acute, autism, ADHD, boli psihice la copii);
23.Miastenia gravis;
24.Bolnavi cu revascularizaţie percutanată, cu stimulatoare cardiace, cu proteze valvulare, cu bypass coronarian;
25.Afecţiuni postoperatorii şi ortopedice până la vindecare;
26.Risc obstetrical crescut la gravide;
27.Astm bronşic;
28.Glaucom;
29.Statuspost AVC;
30.Ulcer peptic gastroduodenal;
31.Boala celiacă la copil;
32.Boala cronică inflamatorie intestinală (boala Crohn şi colita ulceroasă);
33.Sindromul Schwachmann;
34.Hepatita cronică de etiologie virală B, C şi D şi ciroza hepatică în tratament cu imuno-modulatoare sau analogi nucleotidici/nucleozidici;
35.Boala Hirschprung;
36.Bolile nutriţionale la copii (rahitism carenţial comun, malnutriţia protein-calorică la sugar şi copii, anemiile carenţiale până la normalizare hematologică şi biochimică) supraponderea şi obezitatea pediatrică;
37.Bronşiectazia şi complicaţiile pulmonare supurative;
38.Scleroza multiplă;
39.Demenţe degenerative, vasculare, mixte;
40.Starea posttransplant;
41.Insuficienţa renală cronică – faza de dializă;
42.Bolile rare (hemofilia şi talasemia, mucoviscidoza, hipertensiunea pulmonară, epidermoliza buloasă, scleroza laterală amiotrofică, sindrom Prader-Willi, osteogeneza imperfectă, boala Fabry, boala Pompe, tireozinemia, sindrom Hunter, sindrom Hurler, afibrinogenemia congenitală, sindrom de imunodeficienţă primară, fenilcetonuria sau deficit de tetrahidrobiopterina-BH4, polineuropatia familială amiloidă cu transtiretină, scleroza sistemică şi ulcere digitale evolutive, purpura trombocitopenică cronică la adulţi splenectomizaţi şi nesplenectomizaţi, scleroza tuberoasă);
43.Afecţiuni oncologice şi oncohematologice;
44.Diabetul zaharat cu sau fără complicaţii;
45.Boala Gaucher;
46.Boala Graves-Basedow şi alte forme de hipertiroidism;
47.Degenerescenta maculară legată de vârstă (DMLV);
48.Boala Cushing;
49.Paraliziile cerebrale infantile;
50.Epilepsia;
51.Boala Parkinson;
52.Poliartrita reumatoidă, artropatia psoriazică, spondilita anchilozantă, psoriazis cronic sever;
53.Afecţiuni ale copilului 0 – 1 an;
54.Anomalii de mişcare binoculară (strabism, forii) copii 0 – 18 ani;
55.Vicii de refracţie şi tulburări de acomodare copii 0 – 18 ani;
56.Afecţiuni ale aparatului lacrimal (1 – 3 ani);
57.Infarctul intestinal operat;
58.Arteriopatii periferice operate;
59.Insuficienţă respiratorie cronică severă.

În concluzie, conform doctorulzilei.ro, dacă afecțiunea de care suferi se regăsește pe lista de mai sus iar medicul specialist spune că nu poate fi decontată consultația decât la prezentarea unui bilet de trimitere de la medicul de familie, poți depune o reclamație la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?