Afacerile cu orez continuă să fie profitabile în România, şi pe timp de criză

 
Foto: Realitatea TV
Foto: Realitatea TV
Orezul de Banat se vinde ca pâinea caldă peste hotare. Anual, două milioane de kilograme de orez iau drumul Italiei şi Ungariei. Prima orezărie din ţara noastră, înfiinţată în localitatea timişeană Partoş este o afacere din ce în ce mai profitabilă.

Pentru irigarea culturilor de orez, timişenii nu cheltuiesc niciun ban, pentru că folosesc un sistem natural. Iar câştigurile sunt de patru ori mai mari decât investiţiile. Singura orezărie din Banat îşi datorează succesul apei Bârzavei, care udă din belşug plantaţia amenajată pe câteva sute de hectare. Nu este însă vorba de o întâmplare a naturii, ci de un proiect gândit în cele mai mici amănunte.

Orezăria din Banat a fost înfiinţată de nişte italieni, la sfârşitul secolului 19. Iar investiţia se dovedeşte rentabilă şi azi. De pe plantaţia primei orezării din ţara noastră pleacă în fiecare an mii de kilograme de orez către cei mai importanţi consumatori din toată Europa.

"Nu sunt prea multe orezării în ţară, ea fiind printre cele mai vechi, plus că nu faci nici o mare cheltuială în această orezărie, pentru că apa intră în parcele fără să foloseşti energie electrică", a declarat un reprezentant al orezăriei. Criza se măsoară şi în boabele de orez: producţia nu iese mereu bogată şi cu cheltuieli puţine.

Cultivarea unui hectar costă 1.300 de lei. Asta în condiţiile în care kilogramul de orez nedecorticat se vinde chiar şi cu 1,3 lei. La o producţie de aproape 4.000 de kilograme, profitul este de patru ori mai mare decât investiţia.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?