Adrian Mititelu, acuze grave la adresa unui fost mare internaţional: "Era în stare de ebrietate"

Patronul clubului U Craiova 1948 (liga a patra), Adrian Mititelu, susţine că Gică Craioveanu i-a provocat pe fani în timpul partidei amicale dintre echipa naţională a României şi Suedia, disputată, marţi, la Craiova, precizând că fostul internaţional a mers la meci în stare de ebrietate.



Craioveanu, apropiat al echipei CS Universitatea Craiova, a fost, marţi, la meciul echipei naţionale, unde a fost huiduit de suporterii din Peluza Sud, susţinătorii grupării conduse de Mititelu. "A fost cea mai urâtă seară din viaţa mea", a mărturisit Craioveanu, o zi mai târziu, la Digi Sport.

Adrian Mititelu pretinde, însă, că fostul atacant susţine echipa din Liga 1 doar din interes.

"E vândut de mult, din 2012. El i-a provocat pe suporteri. Din câte am înţeles, era în stare de ebrietate la ora aia şi a încercat să-i provoace pe suporteri. Ştiu ce a făcut el înainte de meci. Nu era într-o stare prea bună. Efectiv, i-a provocat. A venit intenţionat, pentru că nu mai era el, Craioveanu cel de dimineaţă. El se distrează pe banii lui Rotaru (n.r. - finanţatorul echipei CS Universitatea Craiova) şi mai face şi scandaluri la Craiova, după ce ne-a făcut atâta rău", a spus Adrian Mititelu, la Digi Sport, preluat de Mediafax.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?