Iker Casillas, adevărul despre Mourinho la Real Madrid

 

Iker Casillas, fostul portar al lui Real Madrid, acum la FC Porto, a vorbit despre relaţia tensionată pe care a avut-o cu Jose Mourinho, în perioada în care cei doi au colaborat la "albi", 2010-2013.



Goalkeeper-ul campion mondial şi european cu naţionala Spaniei a spus că, dacă ar putea da timpul înapoi, l-ar înfrunta de această dată pe antrenorul lusitan.

"Dacă aș mai trăi o dată ce mi s-a întâmplat cu Mourinho, aș lua taurul de coarne și l-aș înfrunta pe antrenor. La acea vreme, am preferat să tac. Mă gândeam că astfel respect valorile Realului. Mi-aduc aminte de debutul meu, când am împărţit camera cu Fernando Hierro şi el m-a lăsat singur în cameră în loc să suţină un tânăr de 18 ani...

El a fost adus ca să concureze Barcelona şi a provocat momente de mare tensiune. A încercat să-mi impună o limită pe care eu nu am vrut să o ating. În cel de-al treilea an nu a fost totul în regulă chiar dacă am câştigat titlul în Spania pentru că relaţiile dintre oameni erau afectate. Nu a fost bine pentru el, nici pentru mine, nici pentru club. Dacă aş fi pus din nou în aceeaşi situaţie, probabil că aş lua taurul de coarne şi l-aş fi înfruntat pe Mourinho. În acel moment am optat să fiu liniştit, m-am gândit că aceasta este calea de a onora valorile Realului. Nimeni nu a vrut să vorbească despre Mou până astăzi şi poate că e mai bine să punem punct şi să trecem peste", a încheiat Casillas, preluat de Digisport.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?