Serviciile ruse, acuzate că voiau să incendieze şcoli româneşti din Cernăuţi. Reacţia MAE!

Şeful adjunct al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Viktor Kononenko, a declarat, vineri, că serviciile speciale ruse au planificat incendierea a două școli cu predare în limba română din regiunea Cernăuți, transmite agenţia RBC, citată de Rador. Într-o replică trimisă Realitatea TV, Ministerul român al afacerilor Externe a anunţat că "a luat notă cu preocupare de informațiile prezentate public" şi "întreprindem demersurile necesare privind obținerea de elemente suplimentare referitoare la circumstanțele producerii acestor tentative, precum și a modului în care au acționat autoritățile ucrainene în drept în această situație."

 

În prezent, întreprindem demersurile necesare privind obținerea de elemente suplimentare referitoare la circumstanțele producerii acestor tentative, precum și a modului în care au acționat autoritățile ucrainene în drept în această situație.

 

MAE condamnă ferm orice acțiune îndreptată împotriva unor instituții de învățământ cu predare în limba română din Ucraina.

 



Potrivit oficialului ucrainean, pentru realizarea planului, serviciile speciale ruse au recrutat un cetăţean rus, care s-a ocupoat de organizarea atacului. 

Şeful SBU o a explicat că serviciile speciale ruse le-au transferat bani în avans celor care urmau să incendieze şcolile, persoane identificate deja de autorităţile din Ucraina. De altfel, potrviti oficialului de la Kiev, în luna februarie au fost dejucate 12 tentaitve der provocări antiucrainene orchestrate de serviciile secrete de la Moscova.

Presa nord-bucovineană scrie că cele două şcoli vizate de serviciile secrete ruseşti se află în localitatea Pilipăuți, raionul Herţa, şi în Ostriţa, raionul Noua Suliţă. 

Realitatea TV a solicitat un punct de vedere şi ambasadei Rusiei la Bucureşti, dar nu a primit nciun răspuns. 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?