Actrița Carmen Stănescu a murit

Actrița Carmen Stănescu a murit la vârsta de 92 de ani. Fermecătoarea actriţă a bucurat generaţii întregi cu apariţiile ei în filme şi piese de teatru, dar mai ales în emisiunile de varietăţi.



A debutat în anul 1945 cu rolul Ecaterina Ivanovna în piesa “Frații Karamazov”. De-a lungul carierei sale, a interpretat peste 30 de roluri pe scena Teatrului Național și a altor teatre din București.

Activitatea ei artistica cuprinde roluri principale in foarte multe piese de teatru, dar si in productii cinematografice. Cateva dintre rolurile interpretate de ea cu succes pe scena Nationalului sunt: Mita Baston, in „D'ale carnavalului”, de I.L. Caragiale (1951), Dona Uracca, in „Cidul” lui Pierre Corneille (1959), Zoe, in „O scrisoare pierduta”, de I.L. Caragiale (1962), Tofana, in „Patima rosie”, de Mihail Sorbul (1965), si nu in ultimul rand Ardele, in „Egoistul” de Jean Anouilh, in regia lui Radu Beligan (2004). A colaborat si cu Teatrul Nottara, pentru spectacolul „Buna seara, domnule Wilde”, dar si cu Teatrul Municipal, pentru piesa „Iubire pentru iubire”.

Pe marile ecrane, actrita a jucat in „Doi vecini”, in regia lui Geo Saizescu, in „Badaranii”, dupa Carlo Goldoni, in regia lui Sica Alexandrescu si a lui Gheorghe Naghi, in „Tinerete fara batranete”, in regia Elisabetei Bostan, dar si in „Fratii Jderi”, in regia lui Mircea Dragan. Nu trebuie uitat insa nici rolul din serialul de televiziune „Razboiul de independenta” (1977).

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?