Acordarea tichetelor pentru plata "after school", adoptată tacit de Camera Deputaţilor

 
Acordarea tichetelor pentru plata "after school", adoptată tacit de Camera Deputaţilor
Acordarea tichetelor pentru plata "after school", adoptată tacit de Camera Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaților a adoptat tacit, astăzi, propunerea legislativă pentru modificarea Legii Educației Naționale care prevede acordarea unor tichete în valoare de 200 de lei pentru plata serviciilor de tipul "Școală după școală" pentru elevii de până în clasa a IV-a inclusiv.

În dezbaterile din plenul Camerei Deputaților, deputatul liberal Raluca Turcan a făcut un apel către toate partidele parlamentare să urmărească proiectul la Senat și să-l voteze, astfel încât Guvernul să poată să aloce bani în legea bugetului de stat pe anul viitor.

"Programul 'Școală după școală' poate ajuta un milion de copii prin alocarea din partea statului a unui tichet valoric în vederea formării educației și supravegherii copiilor din învățământul primar. Acest proiect poate să sprijine sute de mii de familii care nu au cu cine să își lase copiii după finalizarea orelor de curs", a spus Turcan, conform Agerpres.

Valoarea tichetului este stabilită în funcție de indicatorul social de referință și se indexează anual cu indicele de inflație. El reprezintă un ajutor pentru fiecare elev și cuantumul acestuia va acoperi, integral sau parțial, costurile școlii sau ale organizațiilor non-guvernamentale care se vor ocupa de copii după finalizarea lecțiilor, se arată în expunerea de motive.

Tichetul se acordă pe baza unei cereri din partea părintelui sau reprezentantului legal al copilului și se realizează pentru fiecare în parte, la sfârșitul fiecărui an școlar sau la momentul înscrierii la școală. Programul "Școală după școală" este asigurat din finanțarea de bază, se mai arată în documentul citat. Școlile sunt cele care decontează serviciul.

Proiectul ar urma să intre în vigoare începând cu anul școlar 2016 — 2017. Proiectul a fost inițiat de deputații PNL Raluca Turcan și Claudia Boghicevici.

Camera Deputaților este primul for legislativ sesizat, decizia finală aparținând Senatului.

Termenul pentru dezbatere și vot final — 19 octombrie — fiind depășit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituție și ale art. 113 din Regulamentul Camerei Deputaților.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?