Cifra de afaceri din sectorul auto din România a ajuns, în 2013, la 16,88 miliarde de euro, în creștere cu 26% față de anul precedent, în timp ce Dacia a exportat 93% din totalul producției, iar Ford întreaga producție de la Craiova, a declarat, miercuri, într-o conferință de specialitate, Constantin Stroe, președintele Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) și vice-președintele Dacia.
În plus, în primele opt luni din 2014, vânzările s-au apropiat de nivelul întregului an 2013, respectiv 53.816 unități (+29.39% față de perioada similară din 2013).
"În România, industria de automobile și-a continuat o creștere, chiar dacă a trebuit să traversăm, ca toată lumea, o perioadă de criză destul de delicată. Cu toate acestea, putem vorbi de o creștere dublă a producției auto autohtone, de la 241.000 de automobile, în 2007, la 410.959 unități, în 2013. Cu creșterea pe care am anticipat-o pentru 2014, înseamnă că suntem pe o pantă crescătoare", a spus Stroe, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, în 2013, la Dacia producția a crescut cu 15,8% față de anul precedent. În cazul Dacia, 93% din producție a fost exportată, în timp ce Ford și-a exportat toată producția.
Cifra de afaceri din sectorul auto din România a ajuns, în 2013, la 16,88 miliarde de euro, cifric peste 11% față de PIB, în creștere cu 26% față de anul anterior. Din acest total, 5,26 miliarde de euro au ieșit din automobile pe roți, și aproape 11,6 miliarde de euro din componente din toate categoriile mari.
Oficialul ACAROM a menționat, totodată, că, la nivel mondial, producția mondială de automobile va crește, până în anul 2020, cu 20 de milioane de unități, până la un cuantum de 105 milioane.
Summitul Investitorilor Străini — Foreign Investors Summit 2014 — continuă, miercuri, la București, cu cea de-a doua zi de conferințe și dezbateri, având ca temă segmentul Transporturi și Auto.