Accident rutier cumplit în Tulcea. Trei victime, dintre care doi copii

Trei persoane, dintre care două minore, au fost rănite sâmbătă în urma unui accident rutier petrecut în apropierea oraşului Isaccea.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ), accidentul a avut loc în afara localităţii, atunci când un bărbat, în vârstă de 58 de ani, a încercat să efectueze o manevră de depăşire şi a acroşat un autoturism al cărui şofer a schimbat direcţia fără să se asigure.



În maşina al cărei şofer nu s-a asigurat se afla o familie cu trei copii, iar în urma evenimentului mama şi doi copii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Tulcea.

"Mama a suferit un traumatism de coloană, iar cei doi copii prezentau traumatisme ale membrelor superioare şi inferioare. Starea lor este stabilă", a precizat, pentru Agerpres, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Dumitru Vâlcu.

IPJ continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs evenimentul.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?