A scăpat ca prin minune cu viaţă, după ce a intrat cu 130 hm/h într-un cap de pod

A scăpat ca prin minune cu viaţă, după ce a intrat cu 130 hm/h într-un cap de pod / Foto: Arhiva
A scăpat ca prin minune cu viaţă, după ce a intrat cu 130 hm/h într-un cap de pod / Foto: Arhiva

Un accident rutier a avut loc, duminică dimineață, la Stroiești. Șoferul a rămas încarcerat după ce mașina în care se afla a lovit un cap de pod și s-a răsturnat în afara carosabilului, pe DN 17.



Un bărbat în vârstă de 22 de ani a pierdut controlul volanului, din cauza vitezei, apoi a ajuns pe contrasens și a intrat într-un cap de pod.

La fața locului a intervenit modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Suceava, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță.

În urma evenimentului, bărbatul a fost extras din autovehicul și predat echipajului de la Serviciul de Ambulanță Județean și transportat de urgență la Spitalul Județean.

Conform suceavanews.ro, acul vitezomanului s-a oprit la 130 km/h.

Din fericire, acesta a scăpat cu viață ca prin minune. De asemenea, din cauza rănilor suferite nu a putut fi testat cu aparatul etilotest.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?