Accident în Arad! Un autoturism a fost lovit de tren

Un autoturism care se deplasa pe drumul județean DJ 791 Zimandul Nou - Sântana a fost lovit, miercuri seară, de o garnitură de tren InterRegio, care se deplasa dinspre Brad spre Arad, în accident fiind rănite ușor două persoane aflate în mașină, informează maior George Pleșca, purtător de cuvânt al ISU Arad.

Potrivit sursei citate, evenimentul s-a produs, la trecerea la nivel cu calea ferată aflată pe drumul județean care leagă comuna Zimandu Nou de orașul Sântana, situată pe drumul dintre orașul Sântana și comuna Zimandul Nou, scrie Agerpres.

'Încă nu se cunosc cauzele producerii accidentului, dar cel mai probabil vinovat este șoferul autoturismului care nu a respectat indicațiile semnalizatoarelor la trecerea de nivel cu calea ferată și nu s-a asigurat înainte de traversarea acesteia, mai ales că vizibilitatea era foarte slabă', a susținut maior George Pleșca.

În urma coliziunii dintre autoturism și tren, cei doi ocupanți ai autoturismului au fost ușor răniți, fiind conștienți când au ajuns la fața locului echipajele de intervenție. Nu a fost necesară intervenția echipajului de descarcerare de la ISU Arad.

La fața locului au fost trimise o autospecială SMURD și o autospecială din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad pentru a acorda primul ajutor celor doi răniți și pentru a-i transporta la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad pentru investigații și pentru a primi îngrijiri medicale.

'Polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Rutiere a Inspectoratului de Poliție Județean Arad efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul și respectiv stabilirea vinovățiilor', a afirmat agent șef adjunct Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?