Accident cumplit în Iaşi. Trei persoane au murit

 
Accident Iasi
Accident Iasi

Doi bărbaţi şi o femeie şi-au pierdut viaţa în dimineaţa zilei de marţi, după ce şoferul unui autoturism marca Ford a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a intrat pe contrasens şi a lovit alte trei maşini.



Astfel, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi au precizat marţi dimineaţă că niciuna dintre cele trei persoane aflate în autoturismul marca Ford nu a supravieţuit impactului. “Şoferul unui autoturism marca Ford ar fi pătruns pe contrasens pe drumul dintre localităţile Leţcani şi Podu Iloaiei şi a intrat în coliziune cu alte trei maşini, respectiv un Audi, un Mercedes Benz şi un Logan. Toate cele trei persoane din Ford au rămas încarcerate şi, ulterior, au fost găsite decedate“, au spus marţi poliţiştii.

Potrivit acestora, în celelalte trei vehicule implicate în accident nu există victime. Aşadar, la faţa locului s-au deplasat echipaje ale Poliţiei, care acum fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, dar şi medicale şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi.

“Echipajele care au ajuns acolo au descarcerat cele trei persoane din autoturismul marca Ford, însă au constatat că leziunile suferite de acestea sunt incompatibile cu viaţa. A fost vorba despre doi bărbaţi şi o femeie, în cazul cărora a fost declarat decesul“, au precizat cei de la ISU Iaşi.

Sursa: realitateadeiasi.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?