Potrivit lui Petruş Simion, accidentul, care a avut loc pe Şoseaua Alexandriei din Bragadiru, a fost anunţat la numărul de urgenţă 112 în jurul orei 14.30.
La locul accidentului au fost trimise un echipaj de descarcerare şi echipe de la Serviciul de Ambulanţă.
O persoană a rămas încarcerată, aceasta fiind găsită decedată de către echipajul medical, iar alte două persoane rănite au fost transportate la spital, a precizat Simion Petruş.
Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că cele două persoane rănite au fost duse la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
"Au fost transportaţi la Spitalul Universitar doi pacienţi, o femeie de 60 de ani şi un bărbat de 30 de ani. Aceştia erau conştienţi şi echilibraţi hemodinamic", a precizat dr. Alis Grasu.
Ea a mai spus că în accident a murit un bărbat în vârstă de 30 de ani.