Accident de tren lângă Madrid: zeci de persoane au fost rănite. MAE: printre victime, și români

 

Aproximativ 40 de persoane au fost rănite, două fiind spitalizate, în urma unui accident feroviar produs, vineri după-amiază, la periferia oraşului spaniol Madrid, relatează presa spaniolă. Ministerul Afacerilor Externe a precizat, vineri, în urma accidentului feroviar din Spania, produs la Alcala de Henares, că nouă cetăţeni români au suferit leziuni uşoare, dintre care o persoană a fost transportată la spital, dar se află în afara oricărui pericol, potrivit unui comunicat de presă.

"Conform informaţiilor obţinute de la autorităţile locale până la acest moment, în urma accidentului au suferit leziuni uşoare nouă cetăţeni români. Dintre aceştia o singură persoană a fost transportată la o unitate spitalicească din apropiere pentru asistenţă medicală şi se află în afara oricărui pericol. Până la momentul de faţă, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost primite solicitări de asistenţă din partea cetăţenilor români afectaţi de situaţia semnalată", se arată în documentul citat, scrie Mediafax.ro.

De asemenea, misiunea diplomatică monitorizează situaţia şi menţine contactul neîntrerupt cu autorităţile locale, fiind pregătită să intervină dacă situaţia o va impune.

Zeci de răniţi, în urma unui accident feroviar produs în Spania

Aproximativ 40 de persoane au fost rănite, două fiind spitalizate, în urma unui accident feroviar produs vineri după-amiază la periferia oraşului spaniol Madrid, relatează presa spaniolă.

Un tren regional a lovit tampoanele de oprire instalate în Gara Alcala de Henares, situată la 40 de kilometri est de Madrid.

Aproximativ 40 de persoane au fost rănite în accident, iar două au fost internate în spital, fiind în stare gravă.

Compania feroviară spaniolă, Renfe, a transmis că accidentul s-a produs probabil din cauza unei defecţiuni la sistemul de frânare al trenului.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?