Accident cumplit în Brăila

Un TIR s-a răsturnat, duminică, pe DE 584 în apropiere de municipiul Brăila, după ce a intrat în parapetul din beton care separă sensurile de mers, potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Brăila.



"Un bărbat, în vârstă de 51 de ani, în timp ce conducea un autocamion pe DE 584, din direcţia comunei Albina către municipiu, nu a respectat semnificaţia indicatorului ocolire prin dreapta şi s-a urcat pe parapetul din beton care separă sensurile de mers, răsturnându-se în afara părţii carosabile", a informat IPJ Brăila.

În urma impactului, şoferul a fost rănit, acesta fiind transportat la spital.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, a precizat sursa citată.

Sursa: Agerpres



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?