Malcolm Fraser a murit la vârsta de 84 de ani, în dimineaţa de 20 martie, informează Daily Mail. Moartea politicianului a fost una neaşteptată, cu atât mai mult cu cât nu suferea de nicio boală incurabilă.
"Cu multă tristeţe vă anunţăm că Malcolm Fraser a murit în urma unor complicaţii de sănătate, fără să să aibă parte de suferinţă, şi s-a stins la primele ore ale dimineţii de 20 martie", au anunţat reprezentanţii acestuia.
Malcolm Fraser a fost unul din cei mai apreciaţi politicieni ai Australiei şi a avut o influenţă majoră, de-a lungul anilor, în politica externă a ţării.