A murit actorul şi regizorul Ion Cojar

 
ziua.ro
ziua.ro
Actorul şi regizorul Ion Cojar a încetat din viaţă, în dimineaţa zilei de duminică, la vârsta de 78 de ani, la spitalul "Profesor Dr. Agrippa Ionescu" din Capitală, unde era internat de mai multe luni, suferind şi de maladia Parkinson, au declarat pentru NewsIn apropiaţi ai regizorului.


Ion Cojar fusese internat în spital, după ce, în urma unui accident, a suferit o fractură de col femural.

"Este o mare pierdere pentru toţi oamenii de teatru din România. Ion Cojar, ca profesor, a format foarte multe generaţii de actori şi regizori, a fost director la Teatrul Naţional. Senzaţia imediată este că a plecat mult prea repede dintre noi. Anul trecut pe vrmea asta repetam împreună cu el pentru o piesă pe care nu a mai apucat să o termine deoarece s-a îmbolnăvit", a declarat actorul Florin Zamfirescu, profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale.

Potrivit acestuia, Ion Cojar suferea de o formă progresivă de Parkinson, agresivă. "A fost marcat de decesul soţiei sale, actriţa Raluca Zamfirescu, în urmă cu câteva luni. Pe fondul acestei boli, în urmă cu trei luni s-a împiedicat de covor, a căzut şi şi-a dislocat şoldul. De atunci a fost internat. L-am vizitat de câteva ori la spital şi nu înţelegeam ce vorbeşte. Ne aşteptam la asta, într-un fel", spune Zamfirescu.

Moartea "celui mai mare teoretician al teatrului pe care l-am avut" este o mare pierdere pentru tot teatrul românesc, spuje actorul Dan Puric, care ar fi urmat să joace în stagiunea 2009-2010 în piesa regizată de Ion Cojar la Teatrul Naţional Bucureşti, "Idolul şi Ion Anapoda". "Pentru teatru, el este cel care a ţinut zona de ştiinţa teatrului la cel mai înalt nivel", a adăugat Dan Puric.

Născut pe 9 ianuarie 1939, Ion Cojar a urmat cursurile Facultăţii de Regie şi Teatru a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Până în  2000, a fost profesor universitar la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?