A intrat în vigoare legea hărţuirii! "Pisi" şi "Păpuşă" devin istorie

A intrat în vigoare legea hărţuirii! "Pisi" şi "Păpuşă" devin istorie 
A intrat în vigoare legea hărţuirii! "Pisi" şi "Păpuşă" devin istorie 

O atingere nepotrivită şi o vorbă cu tentă sexuală spusă unei femei sunt fapte care vor fi aspru taxate de acum înainte.



"Este interzis orice comportament de hărțuire, hărțuire sexuală sau hărțuire psihologică definite conform prezentei legi, atât în public, cât și în privat”, se arată în legea publicată, unde se precizează apoi că astfel de fapte se vor considera contravenții și se vor sancționa cu amenzi între 3.000 și 10.000 de lei (dacă nu e vorba deja de o infracțiune).

Formele considerate mai uşoare, precum hărţuirea stradală, căreia îi cad victime mii de femei (pipăitul, fluieratul, adresarea de apelative precum „păpuşă”, „pisi”, propuneri cu diverse conţinuturi obscene etc.), reuşeau să scape legii penale, iar pe Codul Civil poliţiştii nu aveau la îndemână instrumente pe care să le aplice în astfel de cazuri.

Începând de joi, astfel de practici ar trebui să poată fi sancţionate contravenţional cu amenzi de până la 10.000 de lei. Condiţia este că femeia hărţuită pe strada să sune imediat la 112 şi să povestească ce a păţit, sau de faţă să fie un agent. Mai exact, să poată dovedi că a fost agresată.

Potrivit avocatnet.ro, de sancționarea acestor fapte se vor ocupa ofițerii și agenții de poliției din cadrul Poliției Române, ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române, ci din cadrul Poliției de Frontieră, dar și polițiștii locali.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?