A început Târgul Internațional INDAGRA 2019

 
Indagra 2019
Indagra 2019
Indagra 2019 Indagra 2019 Indagra 2019

”Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban și E.S. Președintele României, dl. Klaus Iohannis, au inaugurat, miercuri, 30 octombrie, la Centrul Expozițional Romexpo, ediția XXIV-a a Târgului Internațional INDAGRA, cel mai mare eveniment agricol din România dedicat produselor și echipamentelor în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei”, anunță un comunicat al CCIR.

INDAGRA 2019 este conceput și organizat de Romexpo alături de Camerele de Comerț și Industrie din România (CCIR) și se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. 

INDAGRA reprezintă cel mai important eveniment agricol din România, un reper pentru producătorii și distribuitorii din domeniu. Târgul aduce în prim plan produse și echipamente moderne destinate sectorului agricol. 

În deschiderea evenimentului, președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, a declarat: „Dacă, în 2008, Târgul INDAGRA era un eveniment de nivel mediu, în prezent a ajuns cel mai important târg de profil din România și, cu mândrie declar, din sud-estul Europei. Din dimensiunea acestei manifestări reiese dinamica din acest sector de activitate. INDAGRA oferă prilejul potrivit pentru a ridica problema procesării produselor, am avut anul trecut 507 mil euro import de produse de panificație, 460 mil euro import de produse lactate, 118 mil euro produse din tomate, 124 mil euro produse din carne procesate, 1.1 miliarde euro legume și fructe. Avem materia primă, trebuie să ne concentrăm pe procesare.”

Prezent la deschidere, E.S. Președintele României, dl. Klaus Iohannis, a subliniat, de asemenea, necesitatea dezvoltării sectorului de procesare: „Roadele agriculturii necesită timp și condiții bune de producție, dar și de valorificare. Fără măsuri strategice urgente, nu vom putea echilibra balanța comercială a produselor agroalimentare, care înregistrează deja un deficit de, atenție, 1 miliard de euro. Știm cu toții că exportul masiv de produse primare subvenționate nu înseamnă încă agricultură modernă, chiar dacă fermierii investesc muncă, energie și încredere că eforturile lor sunt răsplătite corect. Știm și că importul intensiv de produse finite cu valoare adăugată nu înseamnă neapărat o creștere a calității alimentelor, în condițiile în care producătorii din industria noastră alimentară și din sectorul de procesare se bucură de apreciere publică și recunoaștere internațională”.

Pe perioada târgului internațional INDAGRA 2019 vor avea loc o serie de evenimente conexe: INDAGRA FOOD&CARNEXPO 2019 – Târg internațional pentru industria alimentară, EXPO DRINK 2019 – Târg de vinuri, bere și alte băuturi alcoolice și non – alcoolice, dar și PACK SHOW 2019 – Expoziție pentru industria ambalajelor.

INDAGRA 2019 se desfășoară în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie 2019, în cadrul Centrului Expozițional Romexpo, atât în interior, pavilioanele Pavilionul B1, C1, C2, precum și platformele exterioare:1, 2, 3, 4, 5, 9, 10, 11, 12, G2, V5, V6, C1, Aleea Negustorilor și Aleea Verde.

Program de vizitare: 30.10-02.11.2019, între orele 9:00-18:00. Iar duminică 03.11.2019, târgul este deschis în intervalul orar: 9:00-16:00.

Preț bilet acces adulți și studenți: 30 lei



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?