A început măcelul. Toți mistreţii de pe 11 fonduri de vânătoare din Giurgiu, vor fi ucişi

 
A început măcelul. Toți mistreţii de pe 11 fonduri de vânătoare din Giurgiu, vor fi ucişi 
A început măcelul. Toți mistreţii de pe 11 fonduri de vânătoare din Giurgiu, vor fi ucişi 

253 de porci mistreți de pe cele 11 fonduri de vânătoare, aflate în zona de protecție a focarului descoperit sâmbătă, pe un fond de vânătoare în zona Crucea de Piatră, din județul Giurgiu,vor fi uciși.



Măsura a fost luată de Comitetul local de combaterea bolilor, după ce un caz de pestă porcină africană a fost confirmat  pe Fondul de vânătoare 14 Singureni Luncă, aparținând firmei Alcedo. Vânătoarea celor 253 de mistreți va fi organizată de Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, Direcția Silvică și Ocolul Silvic Comana, sub supravegherea inspectorilor sanitar-veterinari.

Vor fi luate măsuri de dezinfecție a mijloacelor de transport și a echipamentelor care vor fi utilizate la vânătoarea mistreților. În ceea ce privește gospodăriile situate în apropierea fondurilor de vânătoare, acestea nu vor fi afectate, întrucât noul caz descoperit se află în aceiași zonă de protecție instituită pentru focarul de la Brăniștari.

Realitateadegiurgiu.net

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Laurentiu
18 Sep 16:02
Nenorocitii astia ne fac sa ne distrugem fauna cu mainile noastre. A cui interese sunt oare? A Uniunii Europene. Noi trebuie doar sa consumam nu sa si producem. Gunoaie umane.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?