A deschis ușa și a înlemnit! După câteva momente a sunat la poliție

O tânără de 32 de ani din Negrești a anunțat la 112 faptul că a descoperit, într-un hambar, un bărbat spânzurat. Tânăra a paralizat de spaimă când a văzut corpul atârnând de grindă, dar şi-a revenit şi a anunţat poliţia.



Potrivit femeii, după ce şi-a revenit din şoc, şi-a dat seama că sinucigaşul mai mişca şi i-a tăiat funia. La fața locului a sosit o ambulanță dar, după efectuarea manevrelor de resuscitare, medicii au fost nevoiți să declare decesul pentru că victima nu a răspuns acestor manevre.

Cazul a fost preluat acum de polițiști care au deschis dosar penal și fac cerectări pentru a satbili motivele care l-au împins pe bărbat la asemenea gest mai ales că nu a lăsat în urmă nici un bilet care să-i justifice gestul.

“Luni dimineață am fost sesizați de faptul că, într-o anexă a unei locuințe, a fost descoperit un bărbat spânzurat. Acesta a legat funia de o grindă și și-a dat drumul în gol. După sosirea medicilor a fost declarat decesul astfel că polițiștii au preluat cazul și au deschis un dosar penal în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă. Victima, un bărbat de 67 de ani din Negrești, nu a lăsat un bilet de adio sau altceva care să-i justfice gestul”, au declarat reprezentanții IPJ Vaslui.

Alte subiecte pe Realitatea.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?