Dacă aveţi un fiu în ultimul an de liceu, aţi plătit doi ani meditaţii ca să intre la arhitectură şi cu trei luni înainte de examen el vă spune că se gândeşte să dea la teatru, ce faceţi? Urlaţi, încercaţi să-i daţi două palme, cădeţi într-o depresie adâncă?
Nimic din toate acestea nu vor face românii, în primul rând bucureştenii, la auzul candidaturii prezidenţiale „luată în calcul“ ieri de primarul Capitalei, dl. Sorin Oprescu. Asta după ce, cu mai puţin de o lună în urmă, d-sa declara ferm şi patetic, a n-a oară, „Nu-i părăsesc pe bucureşteni“.
Verbul folosit de câţiva ani încoace în jargonul politico-mediatic pentru astfel de salturi înapoi cu şurub este „a se răzgândi“. Răzgândeanu, Răzgândescu. Nimic mai greşit. Răzgândirea, după cum îi zice şi numele, este o operaţiune a gândirii. Iei o hotărâre într-o anume situaţie, raţionând pe baza unui set de date. Dacă, după un timp, datele se schimbă dramatic, a nu regândi decizia iniţială e o dovadă de tembelism, nu de consecvenţă.
