Un cotidian de mare tiraj publică extrase dintr-o stenogramă a unei întâlniri din mai ’68 dintre Ceauşescu şi o mână de scriitori ai epocii. Unii au citit materialul ca pe o nouă dezvăluire a unor „porcărele cu ’telectuali“. Se citează exemple de servilism, de bufonade, de delaţiune, de rivalităţi şi vanităţi, de aservire de către partid chiar şi a celor mai sofisticate minţi din lumea scriitoricească. Un oprobriu adus faunei „scriitorilor“ – ar fi însă reacţia cea mai comodă. Nu îţi trebuie prea mult ca să iei în derâdere şi apoi să condamni. Aş pune accentul puţin altfel. Aş citi acest episod, de altfel nesingular într-o serie mai lungă, în contextul istoric.
Suntem cu patru luni înainte de scena balconului, când Ceauşescu i-a criticat pe sovietici pentru invadarea Cehoslovaciei - moment în care Occidentul l-a luat în braţe şi l-a ţinut aşa până în martie 1985 -, când şi-a orientat simpatiile spre Gorbaciov. Ceauşescu va sfârşi tot după o scenă a balconului, petrecută 21 de ani mai târziu, în acelaşi loc, în circumstanţe diferite.
