Tabloul sumbru al fotbalului românesc, plin de mascaţi, arestaţi şi avocaţi, are şi nuanţe de un roz nesimţit: milioane de microbişti aşteaptă demisia lui Mircea Sandu, iar şeful Federaţiei Române de Fotbal aşteaptă liniştit să fie decorat de preşedintele Băsescu. Peste câteva zile, FRF îşi serbează centenarul, iar protocolul cere ca momentul să fie marcat printr-o medalie agăţată în pieptul şefului organizaţiei. Aşa se face că „Naşul“ are mari şanse să se aleagă cu o „Steaua României“ în grad de cavaler, Ordinul „Serviciul Credincios“ fiind pentru fomistele de atlete care au luat aur la Olimpiadă. Dar Mircea Sandu îşi merită decoraţia pentru că e un adevărat conducător. Fotbalul românesc a intrat la apă, iar Sandu se comportă exact ca un comandant de submarin: izolează şi se izolează de compartimentele inundate.
De exemplu, Naţionala a pierdut ruşinos calificarea la Mondialele din Africa de Sud. S-au luat măsuri urgente: antrenorul Piţurcă a fost semidemis din vorbe, urmează ca instanţa să se pronunţe când, cum şi cu câţi bani va fi dat afară „Satana“. Dar asta nu e treaba lui Sandu, e, fireşte, treaba directorului Ionuţ Lupescu. Apoi, liga lui Mitică se mută încet la mititica, dar ce treabă are şeful federaţiei cu asta? La fel, Gheorghe Constantin, şeful arbitrilor, fluieră a pagubă prin arest. Un vicepreşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor e numit interimar, dar se autosuspendă imediat, ca să nu rişte să îşi trimită demisia prin fax de după gratii.
