Este practic un oraş nelocuibil, un fel de deşert urbanistic.
În debandada&haosul urbanistic specifice azi Bucureştiului, lipseşte vădit o viziune care să ne spună cum va fi oraşul peste 50 de ani. Poţi să începi o carte, să scrii o vreme şi apoi să renunţi. Şi la un tablou poţi să renunţi, să acoperi culorile deja întinse pe pânză cu altele. Cu un oraş aşa ceva nu este posibil. Dacă se întâmplă, costurile sunt imense. Există o continuitate a vieţii oraşelor, o mişcare organică din aproape în aproape. Este condiţia lor - un prizonierat din care nu se poate scăpa. Cine trece peste asta nu are parte decât de nenorociri. Bucureştiul a trecut odată prin această experienţă. Rezultatele se văd. Este practic un oraş nelocuibil, un fel de deşert urbanistic, cu câteva mici insule acceptabile, unde - dacă reuşeşti să ignori restul - poţi să supravieţuieşti - fără să te apuce nevroza, urâtul şi exasperarea – unde nu vrei neapărat să te muţi cât mai departe (fireşte, spre Vest) în zone mai civilizate, cu mai mare grijă pentru asemenea lucruri gingaşe.
