5 bacterii care te ”ucid” în spitale

 
Ai aceste simptome? Mare atenţie! E STAFILOCOC auriu
Ai aceste simptome? Mare atenţie! E STAFILOCOC auriu

Anul trecut, spitalele din ţară au raportat 2.506 cazuri de infecţii nosocomiale, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică. Dintre acestea, 12 cazuri de infecţie cu piocianic, 19 cu acinetobacter, 43 cu stafilococ auriu, 23 cu klebsiella, iar 30 cu E. coli, scrie click.ro.



Piocianic

Bacilul piocianic este o bacterie recunoscută, în special, pentru marea capacitate de adaptare la mediu şi pentru rezistenţa sa la antibiotice. Bacteria se poate regăsi în apă, sol, plante ori în ţesuturile animale. În cazul infecţiei la oameni, bacilul eliberează proteine toxice, care atacă ţesuturile şi provoacă dezechilibre majore în sistemul imunitar. Bacilul se transmite doar la persoanele care au o anumită predispoziţie spre astfel de infecţii, cum sunt, de pildă, pacienţii cu arsuri mari.

Acinetobacter

Frecventă în mediile spitaliceşti, bacteria se găseşte pe catetere, pe tuburile intubatoare sau pe sondele urinare. Acinetobacter este un germen care preferă mediile apoase şi este întâlnit frecvent în secţiile de Terapie intensivă. Poate provoca infecţii mortale, pentru că e rezistent la multe antibiotice.

E. coli

Bacteria este rezistentă la multe antibiotice şi este responsabilă pentru un număr mare de infecţii urinare şi digestive. Se poate transmite în spital, dacă există persoane deja infectate, sau prin intermediul mâncării şi a apei contaminate.

Klebsiella

Are o rezistenţă crescută la antibiotic. Klebsiella atacă sistemele respirator, digestiv şi genito-urinar. În cazul bolnavilor internaţi în stare gravă, care suferă de diabet, alcoolism sau sunt bătrâni, acest germen poate cauza pneumonii fatale.

Stafilococul auriu

Este o bacterie care se găseşte de obicei pe pielea şi în mucoasele omului. Ea supravieţuieşte timp îndelungat pe suprafeţe uscate şi se transmite direct de la o persoană la alta sau prin intermediul lenjeriei sau prosoapelor.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?