2018 aduce un SPECTACOL ASTRONOMIC extrem de rar

 

O serie de cinci eclipse, inclusiv cea mai lunga eclipsa de luna din ultimii 100 de ani, dar si trei comete! Este spectacolul cosmic oferit de natura in 2018 si care va putea fi admirat de locuitorii diferitelor regiuni ale lumii.

"Vor fi mai multe eclipse de soare si de luna, decat de obicei, iar una dintre ele, cea de luna din 27 iulie, va dura o ora si 43 de minute, devenind cea mai de durata din ultimii 100 de ani", au detaliat expertii.

Potrivit specialistilor, eclipsa va face parte dintr-un alt fenomen mai putin obisnuit - o serie de trei eclipse legate una de cealalta, doua partiale de soare si una totala de luna.

"De obicei, eclipsele de soare si de luna se produc in pereche. Orice eclipsa este posibila doar daca Soarele, Luna si Pamantul se afla la acelasi nivel si in linie. Iar daca in timp ce Luna efectueaza o jumatate de rotatie in jurul Pamantului, adica in aproximativ doua saptamani, cele trei corpuri ceresti raman la acelasi nivel, ajungand din nou in line, se produce eclipsa pereche", au continuat expertii.

De aceasta data, vor fi trei eclipse: cele solare in 13 iulie si 11 august, iar cea de luna in 27 iulie.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?