20 de români candidează la alegerile locale din Italia! Luna viitoare, îi vor putea vota alţi 500 de mii de români care au drept de rezidenţă în această ţară.
Cei 20 s-au înscris în cursa electorală din Italia propuşi de comunităţile din care provin. Cei mai mulţi se vor prezenta la alegeri pe listele electorale ale partidului Identitatea Românească. Acesta s-a aliat cu o mică formaţiune politică italiană, aflată în coaliţia de guvernământ.
Românii care candidează pentru posturi în administraţie au o medie de vârstă de 35 de ani. Ei sunt funcţionari, mici întreprinzători sau liber-profesionişti. Partidul Identitatea Românească i-a îndemnat pe românii din Italia să meargă la vot ca să-şi susţină compatrioţii.
Românii vor putea vota doar dacă se înscriu în evidenţele primăriilor din oraşele unde îşi au reşedinţa, cu 35 de zile înainte de scrutin.