Iohannis, atac în rafale la PSD. "Toată guvernarea PSD din ultimii 2 ani, o mare gaură neagră"

 
Klaus Iohannis, declarații la Cotroceni
Klaus Iohannis, declarații la Cotroceni

Președintele Klaus Iohannis a lansat un atac în rafale la adresa PSD și a Guvernului după ce Parlamentul a retrimis neschimbat bugetul la Cotroceni, pentru promulgare. Realitatea TV și Realitatea.net au transmis LIVE declarațiile președintelui.



Președintele României, Klaus Iohannis, a acuzat PSD de "lipsă crasă de responsabilitate" și de rea-voință prin prisma faptului că a retrimis bugetul nemodificat la Cotroceni.

"PSD a picat și ultimul test de responsabilitate. Bugetul a ajuns la promulgare neschimbat. O singură zi a alocat PSD pentru reexaminarea unui buget extrem de important. Este nu doar o crasă lipsă de responsabilitate, ci e de-a dreptul rea-voință din partea PSD", a declarat președintele Klaus Iohannis.

Bugetul va genera efecte negative în economie, consideră Klaus Iohannis, care acuză experimentul periculos al "unor așa-ziși vizionari din PSD", referindu-se cel mai probabil la Darius Vâlcov, considerat eminența cenușie a Guvernului.

"Mi-aș fi dorit un buget bun pentru români. Nu a fost să fie. PSD nu a ținut cont de nimic și a mers mai departe cu bugetul rușinii naționale. Abia atunci când se va ajunge la noi taxe și impozite, la efectele deficitelor și dezechilibrelor economice, adevărul nu va mai putea fi contestat. PSD este singurul vinovat pentru întârzierea progresului României", a acuzat președintele.

Președintele a anunțat că a promulgat bugetul pe 2019, el fiind obligat de lege să facă acest lucru înntr-un termen de maxim 10 zile.

Declarațiile lui Klaus Iohannis au fost fi transmise live pe Realitatea TV și Realitatea.net:

Discursul integral al președintelui Klaus Iohannis:

„Bună ziua! PSD a picat și ultimul test al responsabilității.

Legea Bugetului de stat, pe care am retrimis-o Parlamentului pentru corectarea gravelor erori din conținutul său, a ajuns la promulgare neschimbată. O zi, o singură zi, atât a alocat PSD, în Parlament, pentru reexaminarea unui proiect atât de important pentru țară.

Este nu doar o crasă lipsă de seriozitate, este de-a dreptul rea-voință refuzul PSD de a repara un buget care, în mod evident, va genera efecte negative în economie, resimțite, din păcate, de cetățeni.

Mi-aș fi dorit să promulg un buget bun pentru România și pentru români. Nu a fost să fie! Dintr-o logică exclusiv politicianistă, PSD nu a ținut cont de nimic și a mers mai departe cu bugetul rușinii naționale!

Când nici în acest an nu vom avea spitale și autostrăzi, dar vom avea prețuri majorate, noi taxe și impozite, deficite și dezechilibre economice, adevărul nu va mai putea fi contestat: PSD este singurul vinovat pentru întârzierea progresului României!

Degeaba încearcă PSD să găsească țapi ispășitori, când de fapt bugetul a fost întârziat excesiv doar pentru că Guvernul l-a aprobat și l-a trimis Parlamentului pentru dezbateri cu o întârziere de 3 luni față de termenul prevăzut de lege.

Majoritatea pesedistă, interesată mai degrabă de cumetrii politice și de lupta împotriva justiției, demonstrează o lipsă gravă de responsabilitate în ceea ce privește finanțele publice și situația economică a României.

Exemplul Ordonanței 114 ne arată că această guvernare este toxică pentru stabilitatea economică și financiară a României și pentru bunăstarea populației în același timp, populație care suportă în fiecare zi costurile finale ale incompetenței și imposturii PSD.

Experimentele unor așa-ziși vizionari din PSD amenință viitorul unor sectoare economice vitale pentru România. Au făcut un buget care să dea frumos pe hârtie, dar care este bazat pe promisiunea că la rectificarea bugetară se vor astupa anumite găuri.

Sunt invocate cu cinism, în discursuri populiste, categoriile cele mai vulnerabile, însă deciziile politice arată că PSD nu este deloc interesat de ceea ce se întâmplă cu acești oameni.

În legătură cu pensiile, constat că la Guvern se trăiește de-a dreptul într-o lume paralelă. Nu, doamnă prim-ministru, nu ați mărit nimic anticipat! Încetați să-i mai amăgiți pe români și citiți propriul dumneavoastră program de guvernare! Da, acela din scoarță în scoarță! Acolo scrie clar că, în 2018, punctul de pensie va fi 1.100 lei, iar în 2019, și da, suntem în 2019, va fi 1.265 lei.

Știți cât este punctul de pensie acum? Nu, nu este 1.265 lei, așa cum ați promis și cum scrie în programul dumneavoastră de guvernare! Este 1.100 lei. Abia în septembrie, cu creșterea pe care ați promis-o și pe care, sincer nu știm dacă o veți respecta, va crește la ce ați promis pentru tot anul, 1.265 lei.

Deci, pentru anul 2019, creșterea pensiilor este doar la un sfert din ceea ce ați promis și doar pe ultimul trimestru.

Iar ceea ce numiți dumneavoastră creșteri anticipate reprezintă doar o acordare întârziată a drepturilor care au fost promise și se cuvin pensionarilor! Acesta este adevărul cu pensiile promise și mărite!

Întotdeauna alții, nu PSD, sunt de vină pentru starea educației, pentru situația din sănătate, pentru problemele bugetelor locale, pentru întârzierea majorării alocațiilor copiilor și pentru drepturile încălcate ale pensionarilor. Doamne ferește, nu PSD, ca și cum nu ar fi PSD la guvernare!

În realitate, toată guvernarea PSD din ultimii 2 ani este o mare gaură neagră pentru economia românească și pentru societatea românească. Sau, mai simplu spus, guvernarea PSD a eșuat!

Iar în legătură cu protestul care se desfășoară astăzi la ora 15:00, un protest pentru autostrăzi, vreau să știe protestatarii că sunt alături de ei #șîeu!

Vă mulțumesc! Vă doresc o zi bună!"

Iohannis se alătură protestului #șîeu pentru autostrăzi. Mesajul președintelui

Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că, în prezent, România se confruntă cu provocări severe, care riscă să afecteze fundamentul democratic al țării. Totodată, președintele a subliniat că sectorul privat este "defăimat de politicieni tributari reflexelor comuniste, autoritariste".

Iohannis și-a schimbat recent fotografia de copertă pe Facebook și a adunat 500 de reacții din partea oamenilor, plus comentarii, în 30 de minute.

Comentariile de astăzi, de după schimbarea Facebook cover-ului, nu sunt printre cele mai favorabile șefului statului. Oamenii îi reproșau șefului de stat lipsa de combativitate în fața PSD.

"Vacante plăcute și somn ușor... Are grija Dragnea de tot ce mișcă", este unul dintre comentariile publicate.

Alegerile pentru președinția României vor avea loc la finalul acestui an, la o dată ce va fi comunicată ulterior. Klaus Iohannis și-a anunțat primul candidatura, încă din iunie 2018.

Iohannis, admonestat de oameni: "Vacanțe plăcute și somn ușor... Are grijă Dragnea de tot"

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
vlad
15 Mar 16:28
PSD trebuie contraatacat puternic, concret si la obiect cu date certe, asa cu vorbe goale nu mai merge. Vine Valcov sau Dancila in WE la Antena si Romania TV cu table pline de cifre si egaleaza cu zero ce zice Iohanis, se ajunge la balamuc iar oamenii nu mai inteleg nimic si o lasa balta, asa castiga ei, datorita neputintei celorlalti. Si apropo de DNA, in 12 ani de cand e Kovesi la butoane, chiar nu a gasit una de 500 de euro lui Dragnea luata pe nasoale din Teldrum? Sau e altceva la mijloc si nu pricepem noi?
Răspunde
0 0
Costin Stefan
15 Mar 14:40
CATRE GAZETARI SI JURNALISTII TV, DIN PRESA CARE MAI E LIBERA. O idée stralucita ar fi sa infiintati un partid nou, intitulat ,,PENTRU TARA MEA”, in care sa inscrieti numai oameni cinstiti, competenti si patrioti, alesi dintre jurnalisti, dintre comentatorii politici, si dintre intelectualii valorosi care vor sa va ajute. Scopul este ca, dupa constituire, partidul ,,PTM” sa uneasca intreaga opozitie democrata intr-o singura coalitie, care sa duca in viitorul PARLAMENT numai cetateni romani cinstiti, patrioti si competenti. Apoi, dupa castigarea alegerilor parlamentare, respectiva coalitie democrata sa se transforme in partid. Stiu ca nu il agreati pe BASESCU, dar este singurul politician din tara, competent si patriot, care va poate indruma. Il consider indicat sa preia initiativa pe SABIN ORCAN.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?