Șeful Oracle România, plasat sub control judiciar! Ce acuzații i se aduc

 

Șeful Oracle România, Sorin Mîndruțescu, a fost plasat de procurorii DNA sub control judiciar, pe cauțiune, potrivit unor surse judiciare citate de Realitatea TV. El are termen până vineri să achite o cauțiune de 500.000 de euro sau să depună o garanție imobiliară. 

Mîndruțescu este acuzat de DNA că ar fi primit mită 869 de mii de euro de la mai multe firme private pentru a le acorda contracte cu Oracle România. Ar fi vorba de subcontractări pentru servicii de furnizare de hardware, software și de monitorizare. De altfel, potrivit surelor citate de Realitatea TV, Mîndruţescu ar fi fost denunțat chiar de reprezentații firmelor cărora le-ar fi cerut bani.


UPDATE:Sorin Mândruțescu a părăsit, miercuri noapte, sediul Direcției Naționale Anticorupție, cu puțin timp înainte de miezul nopții. Șeful Oracle a fost audiat mai multe ore, dar nu a fost reținut de procurori.

"Nu am cum să comentăm, nu ştiu (care sunt acuzaţiile -n.r.), acum aflăm. Consider că este o neînţelegere", declarase Sorin Mîndruţescu, la intrarea în sediul DNA.

Șeful Oracle a fost audiat de procurorii Anticorupție, fiind suspectat că ar fi cerut mită pentru atribuirea unor contracte. Procurorii DNA au făcut, miercuri, percheziții timp de mai multe ore la sediul companiei din Pipera.

Procurorii DNA au făcut perchezitii la sediul companiei Oracle din Pipera. Procurorii au un caz de posibila coruptie în mediul privat, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Potrivit acestora, ar fi vizate contracte acordate de companie în schimbul unei mite foarte mari. Ar fi unul dintre rarele cazuri investigate de procurori care vizează acte de corupție între companii private.

Potrivit surselor G4Media.ro, perchezitiile au loc de la ora 9 dimineata. Suspectul urmeaza sa fie adus la DNA. Potrivit unor surse, ar fi vorba despre Sorin Mândruțescu, directorul general al Oracle România. Contactat de G4Media.ro, Mândruțescu a spus doar că nu poate vorbi și a închis telefonul. Procurorii ar efectua perchețizii și la casa acestuia.

"La acest moment, nu pot face niciun comentariu întrucât nu cunosc ce acuzații formulează procurorii. Ceea ce pot spune este că am răspuns cu deschidere tuturor solicitărilor procurorilor și ca voi adopta o astfel de conduită și pe viitor. Desigur, prin avocatul meu, voi cere să aflu mai multe elemente din dosar, însă, fiind o procedură în curs, voi rămâne rezervat cu declarațiile, apreciind ca ele trebuie făcute doar în cadru instituțional", a spus Mândruțescu, prin avocatul său, Alexandru Chiciu.

Codul Penal sancționează nu doar corupția funcționarilor statului, ci și corupția din mediul privat. Astfel, potrivit articolului 308 din CP, ”Dispozițiile art. 289–292 și ale art. 297–301 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) sau în cadrul oricărei persoane juridice.”

Potrivit specialiștilor în drept consultați de G4Media.ro, și Convenția penală asupra corupției, ratificată de România prin legea nr 27/202, prevede la articolul 7: „Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârşit cu intenţie, în cadrul unei activităţi comerciale, fapta de a promite sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit oricărei persoane care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cu scopul ca aceasta să îndeplinească sau să se abţină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligaţiilor sale”.

 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?