Biologii de la Institutul Max Planck pentru Comportamentul Animalelor din Germania şi cei de la Universitatea Naţională din Indonezia au observat un urangutan de Sumatra mascul, numit Rakus, care suferise o rană la nivelul feţei. Se întâmpla în 2022.
Rakus a fost observat mâncând şi apoi aplicând în mod repetat pe rana sa seva unei plante căţărătoare cu proprietăţi antiinflamatorii şi analgezice, folosită în mod obişnuit în medicina tradiţională. De asemenea, el a acoperit întreaga rană cu o împletitură formată din corpul verde al plantei, au declarat biologii.
Isabelle Laumer, de la Institutul Max Planck Institute pentru Comportamentul Animalelor, a declarat că Rakus a suferit probabil acea rană facială în timpul unei lupte cu un mascul de pe un teritoriu învecinat, notează agerpres.ro.
"Comportamentul lui Rakus a părut a fi intenţionat, deoarece el şi-a tratat selectiv rana facială de pe flancul drept, şi nicio altă parte a corpului, cu suc de plante", a spus Isabelle Laumer.
"De asemenea, comportamentul a fost repetat de mai multe ori şi nu doar cu suc de plante, ci şi mai târziu, cu material vegetal mai solid, până când rana a fost acoperită în totalitate. Întregul proces a durat o perioadă de timp considerabilă", a adăugat ea.
Rana nu a prezentat semne de infectare, au precizat cercetătorii.
Planta, cunoscută pe plan local sub numele de Akar Kuning, este folosită ca medicament de către indonezieni. Ea are proprietăţi antibacteriene, antiinflamatorii, antifungice, antioxidante şi alte proprietăţi vindecătoare, a declarat Isabelle Laumer.
Descoperirile ar putea oferi o nouă perspectivă asupra originilor evolutive ale medicaţiei rănilor, au declarat oamenii de ştiinţă.