Zona euro va intra "foarte probabil în recesiune în 2009"
Zona euro va intra "foarte probabil în recesiune în 2009", a apreciat vineri preşedintele Eurogrup, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, în condiţiile în care Comisia Europeană a prevăzut o creştere redusă pentru anul viitor, relatează AFP.
"Personal, cred că creşterea probabilă pentru Zona euro în 2009 va fi între previziunile Comisiei Europene şi cele ale Fondului Monetar Internaţional", a spus Juncker.
CE a estimat creşterea pentru Zona euro pentru anul 2009 la 0,1%, în timp ce FMI a prevăzut o scădere cu 0,5% a Produsului Intern Brut (PIB), adică recesiune.
"Trebuie să reacţionăm imediat, iar toate statele membre UE sunt de acord cu acest lucru", a declarat şeful statului francez Nicolas Sarkozy, a cărui ţară asigură preşedinţia Uniunii Europene.
Vorbind despre "îngrijorarea statelor europene în faţa gravităţii situaţiei economice", Sarkozy a afirmat că "toţi sunt convinşi de necesitatea luării unor iniţiative economice, după cele financiare". Sarkozy a făcut aceste declaraţii în conferinţa de presă de după discuţiile de aproape trei ore cu restul partenerilor europeni.
El a adăugat că cei 27 de şefi de stat şi de guvern din UE sunt "toţi de acord asupra necesităţii absolute a unei coordonări a politicilor economice în Europa" şi pentru a cere Comisiei Europene să propună o "strategie economică" în faţa crizei, încă de la summitul european din decembrie.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...








Feedback

