ZIUA MUNCII. În ziua de 1 mai 1886, circa 300.000 de muncitori din întreaga Americă au ieşit în stradă, cerând ca ziua de lucru să aibă opt ore. În Chicago, epicentru al mişcării, s-au strâns 40.000 de oameni. Anarhiştii, cu discursurile lor mobilizatoare şi viziunea lor revoluţionară, au câştigat în scurt timp simpatia muncitorilor, dar şi ura industriaşilor, a afaceriştilor.
Cu anarhiştii în frunte, demonstraţia a căpătat, uneori, accente violente. Şi numărul muncitorilor care hotărau să se alăture mişcării creştea, ajungând la 100.000. De la 2 mai 1886, timp de şase luni, bătăile dintre poliţie şi grevişti au devenit obişnuinţă. În acea zi, muncitorii din Metal Workers Union au aruncat cu pietre spre poliţişti, iar aceştia au răspuns cu focuri de armă. Cel puţin doi muncitori au murit.
ZIUA MUNCII. Anarhiştii au anunţat, pentru ziua ce urma, o întâlnire publică, pentru a discuta despre brutalitatea poliţiei. Totuşi, din cauza vremii şi a proastei răspândiri a anunţului, doar 3.000 dintre muncitori au venit a doua zi la locul stabilit, Piaţa Haymarket. Muncitorii au venit cu familiile şi copiii, iar la întâlnirea a ţinut să fie prezent şi primarul din Chicago.
În timpul discuţiilor, doi detectivi au sosit la poliţie şi au anunţat că liderii muncitorilor folosesc limbaj ce instigă la violenţă. În timp ce poliţia risipea mulţimea, o bombă a explodat în zona forţelor de ordine. Imediat, poliţia a tras înspre grevişti. Oficial, 7 sau 8 muncitori au murit (deşi unele mărturii anunţă mai mulţi), iar 40 au fost răniţi. 8 poliţişti şi-au pierdut viaţa, dar numai unul dintre ei din cauza bombei. Ceilalţi au fost victimele colegilor lor poliţişti, care au tras fără ţintă în mulţimea din faţa lor.
ZIUA MUNCII. 8 anarhişti au fost condamnaţi pentru crimă. Patru au fost spânzuraţi în ziua de 11 noiembrie 1887, unul s-a sinucis înainte de execuţie, iar trei au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă. Juriul a fost format numai din oameni de afaceri, într-un act de justiţie scandalos de corupt. Mai târziu, s-a dovedit că niciunul dintre cei opt (unii nici măcar nu se aflau la protest) nu era vinovat de atentat. În fapt, explozia fusese pusă la cale chiar de poliţie, nu de anarhişti.
În memoria celor opt şi a altor muncitori care au murit, s-a hotărât ca 1 Mai să fie ZIUA MUNCII. Că regimurile comuniste au folosit "Ziua Muncii" pentru propagandă e altceva. Cert e că, atunci, oamenii au obţinut zile de lucru de opt ore, fără reducerea salariilor. Acum, 1 Mai este sărbătorită ca Ziua Muncii în multe state ale lumii. În istoria americană, evenimentele au rămas în amintire ca May Day, dar, astăzi, americanii petrec Ziua Muncii în prima zi de luni din luna septembrie (Labor Day).
