Tradiţiile religioase ale României sunt mai mult decât binevenite în Uniunea Europeană, în condiţiile în care secularismul devine tot mai agresiv în anumite ţări europene - crede William Kenney, episcop auxiliar de Birmingham, citat de publicaţia Independent Catholic News.

Zestrea religioasă a României este importantă pentru toate statele membre ale Uniunii, a declarat episcopul britanic la un dineu organizat la Birmingham de ambasada României în Marea Britanie. Înaltul prelat a subliniat că toţi credincioşii, indiferent de religie, trebuie să se alieze în jurul valorilor europene.

Proiectul Uniunii Europene este probabil cel mai de succes proiect de pace din istoria omenirii, a mai spus episcopul britanic.

Răduţa Matache, însărcinatul cu afaceri al ambasadei României la Londra, a adăugat că anul acesta, în septembrie, cea de-a treia Reuniune Ecumenică Europeană va avea loc în România. Vor participa delegaţi ai tuturor bisericilor creştine din Europa.

Foto NewsIn