Zeci de hectare de pădure din Bihor au fost defrişate
Zeci de hectare de pădure din munţii Pădurea Craiului au dispărut. Proprietarii terenurilor spun că pădurarii sunt mână în mână cu hoţii şi nu fac nimic, în timp ce silvicultorii ridică neputincioşi din umeri şi spun că nu le pot ţine piept hoţilor.
În doar câteva luni, dintr-o pădure deasă au mai rămas doar câteva cioturi răzleţe.
Pentru că locuiesc la oraş, departe de pădure, proprietarii terenului au făcut contract de pază cu Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic Bihor. Înţelegerea de pe hârtie n-are însă nici o valoare, pentru că hoţii umblă nestingheriţi prin codru, cu drujbe şi topoare.
"Am cumpărat aici 17 hectare din care e tăiată aproape jumătate. Cine le-a tăiat, nu ştiu. Pădurarul să răspundă şi cu cine e competent", a declarat proprietarul Rovin Neag.
Pădurarii spun însă că hoţii sunt prea mulţi, iar paznicii pădurilor prea puţini, potrivit NewsIn.
"Aici, pe Valea Craiului, s-au făcut în jur de 30 de dosare penale în legătură cu tăieri ilegale de material lemnos. Am organizat acţiuni de pază, dar nu putem noi să păzim pădurea în fiecare zi", a spus inginerul Nicolae Monea.
Pe piaţa neagră, un copac cu diametrul de 70 de centimetri se vinde cu peste 400 de lei. În fiecare lună, din Pădurea Craiului se taie câteva sute de arbori.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Diaspora strange ajutoare pentru sinistrati
Atac dur al ministrului de Interne la adresa...
Mircea Toader spune că oamenii morţi în ger...
Jurnal Realitatea Tv Cluj 13.02.2012 ora 18.10
Trafic ingreunat pe DN1 din cauza zapezii
Un bătrân invalid a fost scos din casă după...








Feedback

