Foto: Realitatea TV

Accidentul s-a produs cel mai probabil din cauza neatenţiei şoferului sau a oboselii.

Autocarul, în care se aflau 20 de turişti, venea de la Sfântul Gheorghe şi se îndrepta spre Budapesta. La aproximativ 10 kilometri de vamă acesta a intrat în plin într-un TIR care aştepta în coloana de autotrenuri.

La faţa locului au sosit cinci ambulanţe şi o maşină de descarcerare de la pompieri. Aceştia au reuşit abia după două ore să-l scoată pe şoferul autocarului dintre fiarele contorsionate. În urma impactului 10 persoane au ajuns la spital, iar cinci au fost rănite grav, printre care şi şoferul.

Circulaţia în zonă a fost blocată în ambele sensuri mai bine de două ore. Şoferii de tiruri spun că accidentul s-a produs din cauză că nu există nicio bandă de aşteptare pentru autotrenuri.

Pasagerii care nu au fost răniţi au fost cazaţi la un hotel.