Preţul acţiunilor Microsoft a crescut cu mai mult de 4%, indicând că investitorii şi-au temperat temerile faţă de un preţ prea mare pe care Microsoft l-ar fi plătit, într-o afacere considerată de mulţi ca fiind riscantă. "Google a câştigat un avantaj strategic enorm. Este posibil ca această mişcare să fi scos Microsoft din joc, în ceea ce priveşte piaţa online", a spus analistul companiei Sanford Bernstein, Jeffrez Lindsay.

Yahoo a anunţat că a acceptat ca Google să introducă mesaje publicitare alături de rezultatele căutărilor Yahoo Websearch, într-o afacere estimată să aducă venituri de 800 de milioane de dolari anual. De asemenea, aceasta ar spori lichiditatea cu 250 milioane dolari, la 450 milioane dolari, în primele 12 luni.

Google şi Yahoo, cele mai mari companii din domeniul căutărilor online, se vor confrunta în cadrul licitaţiilor făcute pentru vânzărea de publicitate online.

Acest proces nu este unul exclusiv, deoarece şi alte companii pot lua parte la aceste licitaţii. Cele două companii au căzut de acord să aştepte acordul autorităţilor din domeniu, pentru încă trei luni şi jumătate, oferind Yahoo posibilitatea să pună capăt înţelegerii, în eventualitatea în care ar fii preluată.

Prin acestă înţelegere, Yahoo a refuzat ultima propunere de preluare făcută de Microsoft. Surse apropiate situaţiei au spus că Microsoft a vrut să cumpere 16% din acţiunile Yahoo, cu 35 de dolari/acţiune, la care s-ar fi adăugat şi divizia de căutare online a Yahoo.

Yahoo a arătat că oferta Microsoft de a cumpăra numai divizia de căutare online nu era compatibilă cu planurile sale pentru creşterea acestei divizii şi a celei de publicitate.

Oferta Microsoft de a cumpăra cele 16% vine după ce aceasta a oferit, în mai, 47,5 miliarde de dolari pentru a deveni unicul proprietar al Yahoo.