Venus Williams, cap de serie numărul 7, s-a calificat în finală după ce a trecut în semifinale de rusoaica Elena Dementieva, cap de serie numărul 5, în două seturi, scor 6-1, 7-6.

Venus Williams s-a calificat astfel în cea de-a şaptea finală pe iarba londoneză, impunându-se în 2000, 2001, 2005 şi 2007, în timp ce în 2002 şi 2003 a fost învinsă de sora sa Serena Williams.

Serena a obţinut şi ea calificarea în ultimul act de la Wimbledon, după ce a învins-o în cealaltă semifinală pe revelaţia din acest an a competiţiei, chinezoaica Jie Zheng, scor 6-2, 7-6 (7-5).

Finala feminină de la Wimbledon se va juca sâmbătă după-amiază.