Washingtonul s-a declarat "foarte îngrijorat" în urma informaţiilor potrivit cărora un avion fără pilot georgian a fost doborât de un avion rus la sfârşitul săptămânii trecute, transmite AFP.
"Am cerut informaţi de la ruşi şi aici la Washington (prin ambasada Rusiei) şi prin ambasada noastră" la Moscova, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Tom Casey. "Dar suntem foarte îngrijoraţi acest subiect", a subliniat el.
Georgia a acuzat aviaţia rusă că a pătruns în spaţiul său aerian şi a distrus un avion georgian de recunoaştere fără pilot, acuzaţii respinse de şeful aviaţiei ruse, care le-a calificat drept absurde.
Preşedintele georgian Mihail Saakaşvili a acuzat luni Rusia că a comis un act de agresiune la adresa ţării sale prin doborârea unui avion fără pilot şi l-a sunat pe omologul său Vladimir Putin pentru a-i cere să pună capăt "atacurilor agresiv". În replică, preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat "perplex" de survolarea unei "zone de conflict" de către un avion georgian.
Abhazia, o fâşie de pământ de pe malul Mării Negre, s-a desprins de Georgia la începutul anilor 1990. Până în prezent, independenţa sa nu a fost recunoscută de nicio ţară, dar preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat recent instituţiilor ruse să coopereze cu autorităţile de facto din Abhazia, în special în domeniul economic. Iniţiativa a provocat îngrijorare în Georgia şi Occident.
Washingtonul se declară "foarte îngrijorat" de distrugerea avionului georgian de către unul rus
Luni, 21 Aprilie 2008 21:21
| Vot: |
0
|
94 vizualizari, 1 comentarii, 0 voturi
Taguri: Abhazia, Georgia, Putin, Rusia, Saakaşvili, Washington,
Taguri: Abhazia, Georgia, Putin, Rusia, Saakaşvili, Washington,
Sursa: NewsIn
Pe aceeasi tema
- Rusia ar putea oferi servicii consulare cetăţenilor din Abhazia şi Osetia de Sud
Miercuri, 16 Aprilie 2008 18:49 - Georgia spune că Rusia "a legalizat anexarea de facto" a Abhaziei şi Osetiei de Sud
Miercuri, 16 Aprilie 2008 19:00 - UE cere Rusiei să revină asupra deciziei privitoare la Abhazia şi Osetia de Sud
Vineri, 18 Aprilie 2008 19:15 - Georgia acuză Mosocova că un avion rus a doborât un avion georgian
Luni, 21 Aprilie 2008 21:18 - Georgia acuză Rusia de încălcarea integrităţii sale teritoriale
Joi, 24 Aprilie 2008 10:48
Comentariile cititorilor
1. GION
Marti, 22 Aprilie 2008 06:42
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Silvio Berlusconi s-a jucat de-a v-aţi ascunselea cu Angela Merkel-Vezi video
Astazi, ora 06:11Berlusconi se ţine din nou de glume. Premierul italian s-a jucat de-a v-aţi ascunselea înainte de întâlnirea cu omologul său german, Angela Merkel, de la Trieste.
Ministrul polonez de Externe, acuzat că a făcut o glumă rasistă pe seama lui Obama
Marti, 18 Noiembrie 2008 22:45Ministrul polonez de Externe este acuzat că ar fi făcut o glumă cu tentă rasistă, pe seama preşedintelui ales al Statelor Unite, Barack Obama.
Şase oficiali români vor lua micul dejun cu preşedintele american Barack Obama
Astazi, ora 06:09Preşedintele CJ Bihor, Radu Ţîrle, deputatul liberal Cornel Popa şi episcopul ortodox al Oradei, Sofronie Drincec, vor lua micul dejun cu noul preşedinte al Americii, Barack Obama, anul viitor, pe 5 februarie.
Două cimitire evreieşti din Germania au fost profanate luni noaptea
Astazi, ora 06:07Germania este şocată de cel mai recent act de vandalizare al unui cimitir evreiesc de către extremiştii de dreapta.
Românii au fost pe locul doi în topul imigranţilor în statele din UE, în 2006
Astazi, ora 06:06Românii au ocupat poziţia a doua într-un clasament al imigranţilor către state ale Uniunii Europene, în 2006, cu 230.000 de persoane (circa 8%) din totalul de trei milioane de imigranţi înregistraţi în blocul comunitar,...
Cele mai CITITE din Externe
- Cehia: Extremiştii de dreapta au încercat să atace populaţia de etnie romă - VEZI VIDEO (732)
- Preşedintele Sarkozy a trimis un mesaj de condoleanţe, după tragedia de la Petrila (657)
- Şase oficiali români vor lua micul dejun cu preşedintele american Barack Obama (558)
- Un hidroavion cu opt pasageri s-a prăbuşit pe o insulă canadiană (528)
- Trupele americane trebuie să se retragă complet din Irak până la sfârşitul lui 2011 (451)
Cele mai VOTATE din Externe
- Silvio Berlusconi s-a jucat de-a v-aţi ascunselea cu Angela Merkel-Vezi video (3,88/5)
- Preşedintele Sarkozy a trimis un mesaj de condoleanţe, după tragedia de la Petrila (3,8/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Preşedintele Sarkozy a trimis un mesaj de condoleanţe, după tragedia de la Petrila (3)
- Două cimitire evreieşti din Germania au fost profanate luni noaptea (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un miner de la mina Petrila spune că despre acumularea de gaze din mină se ştia de o săptămână. Cum comentaţi?
Astazi, ora 04:38Un miner de la mina Petrila a declarat în direct la Realitatea te priveşte că despre acumularea de gaze din mină, ortacii şi conducerea minei ştiau şi vorbeau de o săptămână.
- Echipa de salvatori a recuperat din mină şi ultimele patru trupuri neînsufleţite ale victimelor exploziei de la Petrila
- Directorul Complexului energetic Turceni a fost reţinut
- Tronsonul de metrou Nicolae Grigorescu-Linia de Centură va fi inaugurat astăzi
- Candidatul PNL Virgil Pop, arestat pentru 29 de zile pentru trafic de influenţă
- Patru dintre minerii care au murit la mina Petrila au fost înmormântaţi
- Fără taxă auto la maşinile noi şi controale la RAR, măsuri de limitare a importului de maşini vechi
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Primii cinci kilometri din reţeaua NetCity vor fi gata în decembrie
- Şapte câini au fost părăsiţi într-o curte din centrul Braşovului
- Municipalitatea din Cluj ridică maşinile abandonate din oraş
- Ion Iliescu: Din nou despre tragedia de la Petrila
- Corina Creţu: Fructe pentru copii în şcoli
- Mihai Mălaimare: Garantat Vanghelie! Chiar aşa aţi ajuns?
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 8 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 19.11 | 20.11 |
| Timişoara | 9 °C | 10 °C |
| Arad | 8 °C | 12 °C |
| Bacău | 8 °C | 3 °C |
| Braşov | 3 °C | 12 °C |
| Cluj Napoca | 5 °C | 9 °C |
| Constanţa | 10 °C | 10 °C |
urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2609 USD
| 1 EUR | 3,8391 RON |
| 1 USD | 3,0447 RON |
| 1 GBP | 4,5633 RON |
| 1 CHF | 2,535 RON |
| 100 HUF | 1,4202 RON |
| 100 JPY | 3,1607 RON |
| 1 BGN | 1,9629 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










