| Buletin meteo |
Astăzi sistemul frontal care vine dinspre Marea Mediterană va determina o vreme în general închisă. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua din nou în jumătatea vestică a ţării, unde sunt aşteptate cantităţi de apă mai însemnate. În celelate regiuni va ploua doar pe arii restrânse, iar aerul cald menţine condiţiile de ceaţă. Maximele de mâine caracterizeza o vreme destul de caldă pentru această dată şi se încadrează în general între 12 şi 20 grade Celsius.
Norii rămân şi azi pe cerul capitalei, deşi printre ei se mai strecoară din când în când şi razele soarelui. Este foarte posibil ca ziua să înceapă cu ceaţă şi până seara să mai prindem şi câte o ploaie dar aceasta va fi uşoară. Încălzirea vremii continuă, aşa că maxima va fi de 16...18 grade Celsius, cu 5 grade peste regimul termic normal.
Weekendul la munte este o opţiune doar pentru cei care iubesc ploaia. Azi norii acoperă cerul toată ziua şi va ploua pe arii extinse în Carpaţii Occidentali şi vestul Meridionalilor, unde cantităţile de apă acumulate vor trece de 15....20 l/mp. În celelalte masive plouă doar local şi slab. Temperatura aerului continuă să crească, astfel încât maximele ajung la 14 grade la Predeal, 12 la Păltiniş, şi la Sinaia cotă 10 grade. Cea mai scăzută maximă montană este înregistrată pe Semenic, 8 grade şi pe Ceahlău, cu numai un grad mai mult.
Ultima zi de weekend nu aduce schimbari semnificative în peisajul meteorologic montan. Ploile continuă în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, unde izolat se pot aduna peste 20... 25 l de apă pe mp. În restul zonei montane ploile sunt slabe şi pe arii restrânse. Vântul suflă mai tare doar la altitudini mari. Maximele sunt comparabile cu cele de azi.
Vreme închisă azi în Banat, în Crişana şi în Maramureş, cu cer noros şi plopi, izolat chiar ceva mai însemnate cantitativ. În Transilvania soarele se va strecura printre norii care aduc ploaie. Maximele sunt în creştere: 18 grade la Sibiu şi la Cluj, chiar 20 la Alba Iulia. 17 în Baia Mare şi 16 la Oradea şi la
Timişoara.
Sudul ţării va fi acoperit de o pătură de nori stratiformi. În Oltenia va ploua şi maximele se opresc la 15 grade la Drobeta şi 17 la Craiova. În Munte ploile sunt doar izolate iar maximele ceva mai mari, 20 grade la Giurgiu, 19 la Călăraşi şi 18 în Buzau, cu pâna la 7, 8 grade peste mediile climatologice.
Norii şi razele de soare vor alterna pe cerul Dobrogei, dar şansele de ploaie sunt reduse. După o noapte destul de caldă, maximele ajung la 18 grade la Constanţa şi 19 la Tulcea.
În Moldova vremea se încălzeşte semnificativ. Chiar dacă cerul e mai mult noros şi plouă local în jumătatea nordică, iar în sud e ceaţă dimineaţă, maximele cresc chiar şi cu 8, 9 grade faţă de cele de ieri. Sunt prognozate 18 grade la Galaţi, 16 în Bacău şi la Iasi şi un grad mai puţin la Suceava.
Duminică avem din nou parte de o vreme caldă pentru dată din calendar, dar inchisa, cu cer noros în toate regiunile. Va ploua pe arii mai extinse în jumatea vestica a ţării, în timp ce în celelalte regiuni ploile sunt pe arii restrânse. În Moldova şi în Muntenia ceaţa este fenomenul zilei. Apare dimineaţă în zonele de campie, dar izolat va persista până către amiază. Meteorologii prognozeză de la 11 grade în depresiunile intramontane din estul Transilvaniei până la 20, 21 grade Celsius în sud-estul Munteniei.
Luni ploile vor înceta în Banat şi în Crişana iar norii se mai împrăştie. În schimb mai plouă în Maramureş, în Transilvania şi în nordul Moldovei dar şi în Oltenia şi în vestul Munteniei. În est şi în sud-est ceaţa este din nou prezentă în primele ore ale zilei, apoi soarele trimite câteva raze printre norii stratiformi. Regimul termic nu sufera modificari semnificative, asa că maximele, între 12 şi 20 grade Celsius, caracterizeză o zi destul de caldă pentru data din calendar.
|
| Dobrogea |
Moldova |
Transilvania |
Sud |
|
|
|
|