Meteorologii au spus că temperaturile au scăzut cu până la cinci grade Celsius şi nu au mai depăşit valoarea de 30 de grade Celsius. Excepţie a făcut doar sudul Olteniei, unde sâmbătă s-au înregistrat 32 de grade.

Şi cei care au mers la mare au avut de suferit din cauza vremii. Meteorologii spun că pe litoral a plouat, iar vântul a suflat cu putere.

"Precipitaţiile care sunt prezente în partea de sud-vest a ţării se vor extinde către Transilvania şi Moldova unde şi cantităţile de apă vor fi mai însemnate cu precădere în sudul Transilvaniei unde vor cădea şi 25 de l/mp. Astăzi aria precipitaţiilor se va răstrânge şi se vor diminua cantitativ. Vor afecta partea de est a ţării, Moldova, Dobrogea şi Bărăganul, iar temperaturile vor înregistra scăderi", a a susţinut Viorica Dima, meteorolog de serviciu.