Peste Ocean, în Mexic, localităţile din sud-estul ţării au fost inundate în urma precipitaţiilor aduse de furtuna tropicală Arthur.
În Germania, o femeie s-a înecat luni noapte în propria-i maşină, care a fost luată de o viitură. O altă femeie a murit tot înecată în casa inundată. Alţi 10 germani au fost răniţi, iar pagubele materiale sunt imense.
Inundaţii şi alunecări de teren şi în Belgia, după furtunile putenice de luni! Numeroase drumuri sunt blocate în sudul ţării, iar liniile de cale ferată sunt acoperite şi ele de apă.
În Sri Lanka, puhoaiele au ucis 16 oameni şi au lăsat mii de localnici
fără case. Sinistraţii s-au adăpostit la rude, în şcoli sau în temple.
Furtuna tropicală Arthur a adus ploi şi inundaţii în Golful Mexicului,
după ce râurile şi-au ieşit din matcă. Televiziunile au difuzat imagini
cu maşini înaintând cu greu pe şoselele acoperite de apă.
În acest timp, Australia îşi revine cu greu după ce luni străzile din
nord-estul ţării au fost măturate de puhoaiele formate în urma ploilor
torenţiale.
Traficul este în continuare îngreunat din cauza străzilor acoperite de ape şi a copacilor smulşi de furtună.











