Date îngrijorătoare despre adolescenţi. Potrivit Autorităţii de Sănătate Publică Vrancea, patru din zece elevi de liceu din judeţ şi-au început deja viaţa sexuală, iar trei din zece obişnuiesc să consume alcool. Ziariştii de la Gândul au publicat câteva statistici care relevă dorinţa adolescenţilor de a se maturiza prea devreme.
46 la sută dintre elevii de liceu din Vrancea au întreţinut raporturi sexuale, iar nouă procente dintre aceştia au schimbat mai mult de şase parteneri. Mai grav este că unii dintre ei nu folosesc nicio metodă contraceptivă. Dintre elevii de clasele a VII-a şi a VIII-a, 3 la sută au întreţinut deja relaţii sexuale.
Situaţia e îngrijorătoare şi în judeţul Alba. Potrivit autorităţilor locale, în ultimii doi ani, 284 de adolescente au devenit mame. Printre ele 16 fete de 13 şi 14 ani.
Elevii de liceu au contacte frecvente şi cu drogurile, tutunul şi alcoolul. Specialiştii susţin că vârsta la care elevii încep să fumeze este din ce în ce mai mică. 28 la sută dintre cei de liceu şi patru la sută dintre elevii de gimnaziu declară că au fumat ţigări zilnic, timp de o lună.
Studiul mai relevă că adolescenţii se împrietenesc devreme cu alcoolul. Unul din zece elevi din şcolile generale a început să consume băuturi alcoolice de la 8 ani. De asemenea, două treimi dintre elevii de liceu sunt mari consumatori de alcool. Cinci la sută dintre liceeni recunosc că beau chiar la şcoală, iar 3 la sută dintre ei admit că tot în unităţile de învăţământ au luat contact cu drogurile.
Statisticile sunt îngrijorătoare şi în ceea ce priveşte agresivitate. Un sfert dintre liceeni au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au bătut sau au fost bătuţi în colectivitate.
Cercetarea a fost făcută de Autoritatea pentru Sănătate Publică Vrancea, la comanda Institutului de Sănătate Publică Cluj, pe un eşantion de 200 de elevi din gimnaziu şi liceu şi 26 de elevi din tabere.
Vrancea: Aproape jumătate dintre elevii de liceu şi-au început viaţa sexuală
Duminica, 24 Februarie 2008 07:40
| Vot: |
5
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Tinerii preferă Internetul în dauna televizorului
Joi, 06 Decembrie 2007 16:18 - Trei tineri au vandalizat două tramvaie în Constanţa
Miercuri, 12 Decembrie 2007 16:18 - Doi tineri au fost găsiţi în comă alcoolică, după o petrecere de majorat
Luni, 28 Ianuarie 2008 07:05 - Tineri înjunghiaţi în plină stradă, în cartierul Berceni
Marti, 12 Februarie 2008 07:11
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
MAp dovedeşte cu două declaraţii olografe că soţii Ceauşescu au fost înhumaţi în cimitirul Ghencea
Astazi, ora 12:55Dovezile aduse de Ministerul Apărării pentru a proba că soţii Ceauşescu au fost înmormântaţi în cimitirul Ghencea sunt două declaraţii olografe semnate de generalul Mugurel Florescu şi colonelul(r) Trifan Matenciuc,...
Unul din 50 de locuri de muncă din România era neocupat în trimestrul III
Astazi, ora 11:58Unul din 50 de locuri de muncă (2,06%) de pe piaţa românească era vacant în perioada iulie-septembrie, raport în uşoară creştere faţă de trimestrul anterior. Administraţia publică, sănătatea şi asistenţa socială sunt...
Cei care lucrează la patron primesc cu zece zile mai puţin concediu decât bugetarii, potrivit unui studiu
Astazi, ora 10:49Muncă multă şi vacanţă puţină. Cam aşa arată un an profesional pentru angajaţii din mediul privat. Potrivit unui studiu al Centrului de Cercetare şi Marketing Mednet, cei care lucrează la patron primesc cu zece zile mai...
Cele mai CITITE din Social
- Alte patru victime ale tragediei de la mina Petrila sunt înmormântate astăzi (10888)
- EXCLUSIVITATE: Declaraţii ale supravieţuitorilor accidentului minier de la mina Petrila, de pe patul de spital (7196)
- Şase dintre cei opt mineri răniţi, aduşi la spitalele din Bucureşti, sunt în stare critică (6416)
- Tragedia de la mina Petrila în imagini (5770)
- Fără taxă auto la maşinile noi şi controale la RAR, măsuri de limitare a importului de maşini vechi (4958)
Cele mai VOTATE din Social
- EXCLUSIVITATE: Declaraţii ale supravieţuitorilor accidentului minier de la mina Petrila, de pe patul de spital (3,72/5)
- Un miner de la Petrila spune că despre acumularea de gaze din mină se ştia de o săptămână. Cum comentaţi? (3,68/5)
- Alte patru victime ale tragediei de la mina Petrila sunt înmormântate astăzi (3,36/5)
- Patru dintre minerii care au murit la mina Petrila au fost înmormântaţi (3,24/5)
- Şase dintre cei opt mineri răniţi, aduşi la spitalele din Bucureşti, sunt în stare critică (3,04/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Şase dintre cei opt mineri răniţi, aduşi la spitalele din Bucureşti, sunt în stare critică (250)
- Fără taxă auto la maşinile noi şi controale la RAR, măsuri de limitare a importului de maşini vechi (226)
- Alte patru victime ale tragediei de la mina Petrila sunt înmormântate astăzi (150)
- EXCLUSIVITATE: Declaraţii ale supravieţuitorilor accidentului minier de la mina Petrila, de pe patul de spital (83)
- Patru dintre minerii care au murit la mina Petrila au fost înmormântaţi (37)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Băsescu se află la Galaţi pentru discuţii despre activitatea combinatului Sidex şi a şantierului naval
Astazi, ora 12:58Preşedintele Traian Băsescu efectuează o vizită la combinatul Sidex şi şantierul naval de la Galaţi, în contextul în care combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi şi-a redus deja producţia din cauza scăderii cererii pe...
- Alte patru victime ale tragediei de la mina Petrila sunt înmormântate astăzi
- O profesoară din Dorohoi se adresează colegilor cu apelativele ''proşti'' şi ''porci'' - VIDEO
- Cei care lucrează la patron primesc cu zece zile mai puţin concediu decât bugetarii, potrivit unui studiu
- Nouă din zece salariaţi sunt plătitori de credite, potrivit unui studiu
- Tronsonul de metrou Nicolae Grigorescu-Linia de Centură a fost inaugurat astăzi
- Directorul Complexului energetic Turceni a fost reţinut
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Un important membru al-Qaida a fost ucis astăzi într-un raid în Pakistan
- Elevii Colegiului Cantemir Vodă au protestat în faţa Primăriei Capitalei solicitând căldură în sălile de clasă
- MAp dovedeşte cu două declaraţii olografe că soţii Ceauşescu au fost înhumaţi în cimitirul Ghencea
- Obama: SUA vor reduce emisiile cu 80% până în 2050
- MIRA a început distribuirea ştampilelor de vot şi a timbrelor autocolante
- Rapidistul Boya s-a prezentat în faţa instanţei din Piteşti, la 11 luni după ce a fost prins beat la volan
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 10 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 19.11 | 20.11 |
| Timişoara | 9 °C | 10 °C |
| Arad | 8 °C | 12 °C |
| Bacău | 8 °C | 3 °C |
| Braşov | 3 °C | 12 °C |
| Cluj Napoca | 5 °C | 9 °C |
| Constanţa | 10 °C | 10 °C |
urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2609 USD
| 1 EUR | 3,8391 RON |
| 1 USD | 3,0447 RON |
| 1 GBP | 4,5633 RON |
| 1 CHF | 2,535 RON |
| 100 HUF | 1,4202 RON |
| 100 JPY | 3,1607 RON |
| 1 BGN | 1,9629 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










