Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, vrea liberalizarea economiei naţionale. La şedinţa Cabinetului de miniştri, liderul de la Chişinău a propus un set de reforme, care privesc legalizarea capitalului, amnistia fiscală şi scutirea totală de impozitul pe profit a oamenilor de afaceri în cazul în care aceştia vor reinvesti profitul.

Potrivit lui Voronin, legalizarea capitalului constă în declararea tuturor mijloacelor financiare şi a activelor deţinute atât de persoane fizice, cât şi de cele juridice, în perioada 1 iulie 2007 - 1 ianuarie 2009.

Legalizarea se va face în baza unei cereri. Amnistia fiscală presupune anularea tuturor datoriilor fiscale ale agenţilor economici până la 1 ianuarie 2007, precum şi a penalizărilor calculate pentru întârzieri. În acelaşi timp, sancţiunile aplicate pentru fraudele fiscale ar urma să fie majorate cu 300%.