Trupa Voltaj a început turneul de promovare al celui de-al şaptelea album, "Revelatour", vineri, la Galaţi.

"Avem încredere că noile piese de pe album vor fi apreciate de public, iar schimbările pe care le prezentăm fanilor vor face ca relaţia noastră cu aceştia să fie una şi mai strânsă", a declarat Călin Goia, solistul trupei Voltaj.

Potrivit unui comunicat de presă, prin turneul "Revelatour", Voltaj îşi promovează al şaptelea album care conţine 11 piese originale, din care face parte şi piesa "Ştiu", al cărei videoclip rulează deja pe canalele muzicale din România.

Turneul de promovare "Revelatour" va cuprinde oraşele Galaţi (29 septembrie), Iaşi (1 octombrie), Sibiu (6 octombrie), Cluj-Napoca (8 octombrie), Braşov (13 octombrie), Târgu Mureş (15 octombrie), Arad (20 octombrie), Timişoara (22 octombrie) şi Piteşti (28 octombrie).

Pentru fanii din Bucureşti, Voltaj va susţine un megaconcert pe data de 3 noiembrie, la Sala Polivalentă, spectacol ce va reprezenta şi lansarea oficială a albumului.

Trupa Voltaj este unul dintre cele mai longevive grupuri muzicale din ţară, înfiinţat în 1982. Voltaj şi-a lansat însă primul album de-abia 13 ani mai târziu, în 1995. Călin Goia, liderul de astăzi al celor de la Voltaj, li s-a alăturat în 1998, când membrii trupei au hotărât sã-şi schimbe stilul muzical.

În decembrie 2003, Voltaj a sărbătorit cinci ani de existenţă în formula actuală şi a primit discul de platinã pentru vânzările albumului "424".

Voltaj a câştigat numeroase premii muzicale, printre care "Best Romanian Act" la MTV European Music Awards Lisabona, în 2005, de două ori Premiul MTV pentru "Cel mai bun grup", "Premiul industriei muzicale pentru cel mai bun grup", premii pentru cel mai bun single, cel mai bun album sau cea mai ascultată melodie.