Derby fără istoric în Divizia A de volei. Dinamo a terminat sezonul regulat pe primul loc după ce s-a impus fără probleme, cu 3-0, în faţa Petrom Ploieşti. În play-off-ul pentru locurile 1-4 s-au mai calificat Tomis Constanţa şi Explorări Baia Mare.

Primele patru clasate din sezonul regulat, Dinamo, Petrom, Tomis Constanţa şi Explorări Baia Mare, vor disputa patru turnee pe terenul fiecărei echipe. Ultimul turneu, decisiv pentru titlu, va fi programat pe terenul dinamoviştilor.