Voiculescu îi propune lui Boc să introducă impozitul pe averile mari de la 1 septembrie / FOTO: Grup RC

Într-o postare pe blogul personal, conservatorul Dan Voiculescu, cel care îl înlocuieşte zilele acestea pe preşedintele Senatului aflat în vacanţă, îi propune primului-ministru aplicarea impozitării suplimentare a verilor mari de la 1 sepembrie.

"Susţin fără rezerve iniţiativa Guvernului de a introduce un impozit suplimentar pentru marile averi. Consider că este natural şi necesar ca persoanele care şi-au obţinut prosperitatea prin muncă, talent sau noroc, în perioada de creştere economică, să contribuie suplimentar la efortul naţional de depăşire a crizei. Dincolo de meritele individuale, marile averi ale României s-au construit în interiorul şi cu resursele economice şi umane ale societăţii româneşti. În consecinţă, într-un moment de acută recesiune economică, proprietarii acestor averi au responsabilitatea de a întoarce ajutorul primit", susţine Voiculescu, în scrisoarea adresată premierului.

Liderul PC îi "recomandă" lui Emil Boc şi un calendar al punerii în aplicare a impozitării marilor averi. "1. Până la 1 august 2010, stabiliţi clar criteriile în funcţie de care vor fi selectate averile asupra cărora se va introduce un impozit suplimentar. 2. În perioada 1-10 august 2010, întâlniţi-vă cu reprezentanţii marilor contribuabili privaţi. Prezentaţi-le deschis măsura şi solicitaţi-le să o accepte şi să o sprijine. Cei de bună credinţă vă vor susţine, ceilalţi trebuie atent monitorizaţi şi obligaţi să-şi achite datoria faţă de societatea românească. 3. De la 1 septembrie 2010, introduceţi impozitul suplimentar pentru marile averi prin Ordonanţă de urgenţă - un demers excepţional necesită soluţii excepţionale", propune Voiculescu.

"Nu mai avem timp. Renunţaţi la operaţiuni de cosmetizare menite să protejeze camarila de partid. Renunţaţi la campanii îndreptate împotriva categoriilor sociale vulnerabile - pensionari şi salariaţi. Renunţaţi la demersul absurd de a lua de la cei care n-au. Căutaţi-vă resursele acolo unde acestea există din abundenţă. Impozitaţi rapid, inteligent şi imparţial marile averi", solicită liderul PC, în scrisoarea adresată lui Emil Boc.

Guvernul are în lucru un proiect de act normativ care urmăreşte taxarea suplimentară a averilor mari, ce are la bază propunerea UNPR, a anunţat luni premierul Emil Boc.

"Avem în analiză un proiect care porneşte şi de la ceea ce colegii de la UNPR au spus şi care porneşte şi de la o realitate românească privind faptul că foarte multe averi probabil nu sunt impozitate la valoarea reală. Din acest punct de vedere, există şi în acordul cu FMI o prevedere care ne conduce la realizarea unui asemenea proiect, el este la stadiul tehnic, în momentul de faţă. (Proiectul n.r.), cred eu, va aduce importante resurse financiare în bugetul statului", a declarat Boc, la RRA.

Premierul a precizat că propunerea UNPR reprezintă "o bază de pornire", dar că există şi alte variante de lucru. "Ministerul Finanţelor va prezenta o formă completă", a spus Boc.

Preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a anunţat, la începutul săptămânii trecute, că formaţiunea sa va depune în Parlament, în cursul aceleiaşi săptămâni, proiectul de Lege privind impozitul de solidaritate, care va intra în dezbatere fie după 1 septembrie, fie într-o sesiune extraordinară. Potrivit lui Oprea, impozitul pe averea afişată ar putea aduce, anual, la bugetul de stat, fonduri între 2 şi 3 miliarde de euro. ''Concret, aproximativ 300.000 de oameni vor plăti o sumă medie anuală de 10.000 de euro, fiecare, ca impozit pe avere. În viziunea noastră, acest impozit trebuie să funcţioneze pe o perioadă determinată, de trei ani", a spus Oprea. El a precizat că banii obţinuţi ar trebui să fie dirijaţi către pensii, pentru echilibrarea bugetului.