Vladimir Tismăneanu: "Obsesia şi frica Securităţii au fost mereu apariţia unor nuclee intelectuale autonome".
 

Tocmai de aceea s-a recurs la toate metodele (delaţiunea, corupţia, şantajul) pentru a menţine lumea culturală sub o cât mai strictă supraveghere. S-au născocit metode insidioase de cooptare, înregimentare, strivire a şirei spinării. Naţionalismul de paradă şi pretinsul antisovietism (în fapt un stalinism pe cât de obscurantist, pe atât de anacronic) au fost folosite ca raţionalizări ale atâtor prăbuşiri etice (Virgil Ierunca observa cu şocată tristeţe convertirea unei Zoe Buşulenga la tezele primitive ale tartorului stalinist Leonte Răutu). 1968 a fost anul când liderii PCR au înţeles că a continua pe calea reformelor (atâtea câte au fost, modeste şi ruşinate de ele însele) riscă să ducă la dezagregarea monolitului totalitar. Orice ar scrie un Niculescu-Mizil în memoriile sale, Ceauşescu şi aghiotanţii săi nu au simpatizat niciodată cu suflul libertăţii de la Praga.

Citeşte mai mult în Evenimentul zilei